Ordine de protecție și rețineri după incidente de violență domestică în județul Arad
În ultimele zile, polițiștii din județul Arad au fost sesizați în mai multe cazuri de violență domestică, aceștia intervenind pentru a lua măsurile legale necesare.
Astfel, polițiștii orașului Curtici au fost sesizați sâmbătă, 10 ianuarie, cu privire la un caz alarmant de violență domestică. O femeie de 36 de ani din localitate și-ar fi lovit fiica minoră și i-ar fi rupt geaca în timpul altercației. În urma evaluării medicale, s-a stabilit că fata are nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale. În consecință, polițiștii au emis pe numele mamei un ordin de protecție provizoriu și au reținut-o pentru 24 de ore, în vederea continuării cercetărilor.
Agresiune pe fondul geloziei în Șeitin
În aceeași zi, polițiștii Secției 2 Rurală Pecica au intervenit într-un alt caz de violență domestică. Un bărbat de 47 de ani, din comuna Șeitin, sub influența alcoolului și pe fondul geloziei, și-ar fi agresat soția. Oamenii legii au emis pe numele bărbatului un ordin de protecție provizoriu și l-au reținut pentru 24 de ore, în timp ce cercetările continuă.
Îmbrâncire într-un conflict conjugal la Curtici
Un alt incident a fost semnalat pe 9 ianuarie, când un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Curtici, și-ar fi îmbrâncit soția în urma unor neînțelegeri familiale. În acest caz, polițiștii au emis, de asemenea, un ordin de protecție provizoriu.
În toate cazurile, anchetele continuă pentru clarificarea împrejurărilor fiecărui incident.
Citește și: Incendiu violent la acoperișul unei locuințe din Iratoșu
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)