Opt oameni au murit și 25 au fost răniți într-un atac armat care a avut loc în Hamburg





Cel puțin opt oameni au fost uciși și alți 25 răniți într-un atac armat ce a avut loc joi seară la o biserică din Hamburg, în nordul Germaniei.
Din primele informații, atacatorul a fost ucis. Polițiștii nu știu deocamdată ce l-a determinat pe individ să recurgă la acest gest.
O înregistrare suprinde un individ care pare că se află în afara clădirii în care au fost găsite victimele, și care trage prin fereastră, în interior. Martorul care a filmat totul cu telefonul mobil povestește îngrozit că, în primă fază, nici nu a realizat ce se întâmplă.
Holger Vehren, purtător de cuvânt al poliției din Hamburg: „Polițiștii care au intrat acolo au găsit și mai multe persoane care erau grav rănite, altele au fost împușcate mortal. Ofițerii au auzit apoi o altă împușcătură la etajul clădirii și au urcat imediat și au găsit acolo o altă persoană împușcată”.
Sunt „indicii că autorul atacului ar fi printre cei morţi” – a mai declarat reprezentantul poliției din Hamburg.
Holger Vehren, purtător de cuvânt Poliția din Hamburg: „Nu avem nicio indicație în acest moment că atacatorul ar fi fugit, credem mai degrabă că se află în interiorul clădirii, probabil chiar să fie printre morți”.
Cu toate acestea polițiștii au împânzit zona, iar autoritățile au alertat populația din apropiere și le-au cerut oamenilor să rămână în case.
Martorii spun că s-au auzit 12 focuri de armă. Poliţia nu vorbeşte despre un atac terorist, ci mai degrabă de o crimă în masă.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)