luni, 2 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Omul negru nu a venit! Marțian minte, minte, minte….

    de Lucian Dănilă | 26 mai 2014, 5:23 PM | Sport

    0

    Săptămâna trecută, Adrian Marțian, omul negru din istoria recentă a clubului FC UTA, cel care – plastic vorbind – l-a decuplat cu totul de la aparatele care îl mai țineau în viață fie și artificial, cel care  distrus din toate punctele de vedere acest brand, atât sportiv, cât și financiar, dar mai ales ca imagine, a mai mințit o dată.

    Nici nu cred că mai surprinde pe cineva această veste. Am așteptat și noi cum au făcut și alții, dar nu suntem surprinși. Săptămâna trecută anunța, prin „soldățeii” lui, că în data de 26 va veni la Arad și urmă să plătească tot ceea ce însemna datorii. Acum, sincer, nu știm la ce făcea referire, pentru că datoriile sunt peste tot, iar dacă despre asta vorbea suma trecea bine de 600 de mii de euro… Deci, era aiurea să ne gândim până acolo, dar mai că îl credeam în stare să-i plătească un salariul pe o lună secretarei, să se pozeze cu câteva bancnote de euro, fie că erau ele și de 20, când îi plătea pe Horvat, Olteanu, Ardelean sau Popescu, aburindu-i – tot plastic vorbind – că restul urmează… Când? Poate niciodată…

    Nu, Marțian nu avea cum să vină cu bani, pentru că probabil nu are bani nici măcar să joace un bilet la loterie, iar prima condiție ca să câștigi la loto este să joci. Dacă cineva îl bănuiește că a pariat, și a mai scos de acolo bani – mai mulți, sau mai puțini – probabil că și aceea trebuia să-i dea în altă parte, la oameni mai… grei, nicidecum la jucătorii unei echipe și așa retrogradate.

    Da, Marțian a mai demonstrat o dată, nici măcar nu mai era nevoie și de asta, că este „coate goale”, așa cum frumos îi cântau cei din galerie sub geamurile de la oficială. Iar până când acest „coate goale” va găsi ceva prin buzunarele sale, FC UTA trebuie să se descurce, probabil din banii păriniților, până la finalul campionatului.

    Marțian nu a plătit nimic niciodată la acest club… A dat bani de semințe. În rest, FC UTA are peste 300 de mii de euro datorii la stat, peste 1,7 miliarde de lei vechi la Primărie, mai bine de șase luni restanțe salariale la jucători. Despre ce vorbim? El minte. Și minte. Și iar minte…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.