Om salvat dintr-o „bulă plutitoare” din Atlantic, în drum spre Triunghiul Bermudelor (video)
Un exilat iranian a încercat să demonstreze capacitatea lui de anduranță, deplasându-se pe o distanța de peste 1600 km, din Florida până în Bermuda, într-o gigantică minge gonflabilă, însă nu a reușit să-și ducă planul până la capăt.
BBC News relatează că Reza Baluchi, un alergător de performanță, a fost salvat sâmbătă de către Garda de Coastă, după ce acesta a cedat datorită oboselii.
Prima dată când acesta a dat semne de eșuare a fost miercuri, când s-a rătăcit, fiind găsit la 70 de mile nautice depărtare de țărmul Statelor Unite. Însă atunci a refuzat să abandoneze traseul.
Intervenția de salvare de sâmbătă a fost înregistrată și o puteți vedea mai jos:
Comentariile portalului
Urmează campania. Veți vedea dacă se va apela la.altii pt următoarele acțiuni. Părerea mea ca nu. Ca trece și efectul materialului de presă. Că-ș (...)
O recomandare, cu permisiunea dvs Faceți o solicitate de informații pe legea accesului la înfo de interes public. Sa va spună primăria, cja, cmc, cjc care este (...)
Dezmățul factorului atracției erotice între Administrația publică locală și sarmalele - La Oradea "creșterea calității vieții într-o comunitate" - cine are conducere gospodară se (...)