Oltenii și-au dorit mai mult victoria… E clișeu, dar după un astfel de meci, alt titlu nu găseam





Oltenii și-au dorit mai mult victoria în partida din Cupa României de la Oradea dintre UTA și Universitatea Craiova. A fost un meci care te îndemna la somn, la plecat la plimbare, la schimbat canalul, la orice altceva decât să-l privești, astfel că alt titlu nu găseam.
UTA nu mai știa de șapte meciuri cum e să piardă. Oltenii, cu un antrenor pe bancă care nu-și dorește postul și nici nu-l va păstra, nu mai știau cum e să câștige. Astfel, în seara asta ei au fost cei care și-au dorit victoria pentru că Rednic nu s-a gândit prea mult la ea.
Odată cu acest meci am primit și niște răspunsuri. Cât timp ai o echipă care-i aliniază pe Carp și Marku în centrul liniei mediane, pe Omondi care nu e deloc peste Leidsman, sau nu a arătat încă, iar Leidsman nu este peste niciun atacant de la Victoria Nădlac, nu ai cum să speri că te salvezi de la retrogradare și nici că bați pe Craiova, în orice formulă ar fi jucat ea, în Cupa României. Carp și Marku au fost de multe ori titulari în acest sezon. Odată ce au dispărut din primul unsprezece au apărut și rezultatele…
Nu îmi aduc aminte de vreo ocazie a arădenilor în această seară. Nici nu cred că a avut UTA vreo ocazie, dar e un meci care trebuie repede uitat. Rednic a fost mai mult cu gândul la partida cu Dinamo, de aceea au și rămas pe margine Micovschi, Ofosu, Conte, Luckassen sau Freitas. Fabry a bifat o repriză, dar nu s-a prea omorât nici el cu efortul…
Craiova a fost slabă și în această seară, dar UTA a fost foarte slabă. Părea un meci de 0-0 etern, dar în orice formulă s-ar apăra, Bătrâna Doamnă ia gol la corner. Așa și astăzi. A marcat Mateiu în urma unui corner și cam atât a fost despre acest meci în care Craiova a dominat tot jocul dar fără pericole mari la poarta lui Kucher. S-au bucurat oltenii de parcă au câștigat deja trofeul. E clar că și-au dorit mai mult victoria…
În ciuda înfrângerii, UTA nu e scoasă de pe orbita Cupei României. O victorie cu FC Voluntari i-ar asigura calificarea în turul următor, dar pentru a o obține trebuie să și vrea să o obțină. Apropo, astăzi, FC Voluntari a reușit doar o remiză, 1-1, pe terenul celor de la Tunari.
Nu ne rămâne decât să spunem: să vină Dinamo!
UTA Arad – Universitatea Craiova 0-1 (0-1)
Mateiu 80
UTA: Kucher – Rodrigues, Benga (46 Stolnik), Markov, Abeid – Carp, Marku – Stahl, R. Pop (46 Stanciu), Omondi (46 Fabry) – Cooper (61 Leidsman). Pe bancă: Iacob – Holst, Stanciu, Stolnik, Căpușă, Leidsman, Dumitrașcu, Iurasciuc, Fabry. Antrenor: Mircea Rednic
Universitatea Craiova: L. Popescu- Vlădoiu, Screciu, Da Silva, Bancu – Mateiu, Crețu (72 Houri), Căpățână – Isfan (59 Mitriță), Trică (59 Danciu), Ivan (72 Markovic). Pe bancă: Popescu – Badelj, Ndong, Kurtic, Danciu, Houri, Roguljic, Mitriță, Markovic. Antrenor: Corneliu Papură.
Arbitri: Sorin Vădana – Doru Lucaciu (ambii din Cluj Napoca) și Raul Ghiciulescu (Lugoj). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare).
Arbitri VAR: Horațiu Feșnic și Alexandru Cerei (ambii din Cluj Napoca)
Observator de arbitri: Mircea Savaniuc (Satu Mare)
Delagat de joc: Mihai Duras (București)
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)