miercuri, 4 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Și-a făcut tresele din… AUR. Ofițerul arădean cu un CV de invidiat, Teofil Parasca, s-a înscris în partidul condus de George Simion

    de Alin Olteanu | 16 februarie 2023, 3:49 PM | Politikos

    3

    Un fapt interesant și ieșit parcă din comun în municipiul acesta monoton și care trăiește mai mult pe Facebook -cu laude și osanale dinspre și la adresa „stăpânilor”-, decât în realitate, s-a produs în politica arădeană. Teofil Parasca, fost Investigator Șef cu Unitatea de Investigații Interne – EULEX, Misiunea Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, EULEX a anunțat, într-o postare… tot pe Facebook, că începând de azi să facă parte dintr-un partid politic, semnând o adeziune în acesta sens.

    Iată postarea: „Dragi prieteni, in aceste vremuri aspre, am decis ca, pentru prima dată în viață, să mă înscriu într-un partid politic, cu 3 scopuri principale: să apar prestigiul și resursele României și ale Românilor (oricum fac asta din 1999), să veghez ca să nu se MAI fure din bugetele publice și să lupt pentru demnitatea și o viață mai bună a Mamelor.
    Doamne ajută, Trăiască România”. Deși nu a spus-o direct, din mesaj am înțeles că fostul polițist (chiar inspector șef de Poliție, la Giurgiu) a ales să se înscrie în partidul condus de George Simion, AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor). De fapt, acest aspect, al alegerii făcute, ni l-a confirmat chiar Teo Parasca, telefonic, fără alte amănunte.

    Teofil Parasca, la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea în Kosovo

    Noul membru al AUR este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în perioada 1994 – 1999 a fost ofițer în cadrul IPJ Arad, între anii 1999  și 2000 a fost, timp de trei luni, detașat la ONU ca ofițer internațional de poliție, în 2001 a fost instructor de poliție internațională la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea în Kosovo, Secția de Dezvoltare a Poliției, Școala Serviciului de Poliție din Kosovo.

    Între anii 2001 și 2006, tot în cadrul O.S.C.E.  a fost Consilier de poliție, Biroul șef de consiliere al poliției, cu activități și responsabilități principale „Instruirea poliției, instruirea și mentoratul poliției comunitare, activitățile de poliție de teren și monitorizarea cazurilor sensibile, activități de consiliere în materie de poliție, Redistribuirea poliției în zonele post conflict afectate”. În perioada 2006-2011 s-a întors în IPJ Arad ca și ofițer de Poliție Specialist in Investigatii Fraude și Șef al Biroului Siguranță Publică (Secția II Poliție Arad),  între 2011 și 2012, timp de șase luni a fost inspector șef la Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu și inspector șef adjunct Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.

    Între 2012 și 2021 a plecat din nou în afara țării, fiind Investigator Sef cu Unitatea de Investigații Interne – EULEX, Misiunea Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, EULEX, Biroul șefului Misiunii. La finalul carierei de polițist, între  august 2021–  și decembrie 2021, a fost  Expert senior, Proiectul Sprijin UE pentru reforma poliției în Republica Moldova.

    Este membru al Asociației Alumni George C. Marshall și al Asociației Internaționale de Poliție.

     

    Sursa foto: Facebook/TeoParasca

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.