O piesă de teatru arădeană premiată la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad a participat la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea cu spectacolul PERPLEX , în regia lui Theodor Cristian Popescu și scenografia lui Mihai Păcurar, distribuția fiind formată din actorii Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek și Alex Mărgineanu.
Juriul festivalului a fost format din Maria Zărnescu (critic de teatru, asistent universitar UNATC), Elisabeta Pop (critic de teatru), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Adi Carauleanu (actor și director artistic aș Teatrului Național Vasile Alecsandri, Iași) și președintele Alexa Visarion (regizor și scenarist).
Creația lui Theodor Cristian Popescu a intrat în atenșia juriului, acesta acordându-i Premiul Special pentru regia a trei spectacole: PERPLEX (producție a teatrului arădean), CANCUN (Teatrul Regina Maria Oradea) și PANICA (Teatrul Nottara București). Printre nominalizați s-a aflat și Mihai Păcurar, care a intrat în concurs pentru scenografia spectacolului PERPREX, alături de scenografii Cosmin Ardeleanu și Roxana Ionescu, premiul revenindu-i acesteia din urmă.
Felicitări tuturor celor implicați în realizarea spectacolului arădean, cu toții demonstrând, din nou, că funcționează ca o adevărată echipă!














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)