joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O nouă sărbătoare națională din 2022

    de - | 7 decembrie 2021, 1:16 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Ziua de 19 iulie devine oficial Ziua naţională a înotului, care va fi sărbătorită din anul 2022, după ce la începutul acestei luni a fost oficializată Legea 279/2021, publicată în Monitorul Oficial r. 1148 din 2 decembrie 2021.

    „Ziua naţională a înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor”, prevede legea anterior menţionată, scrie Ziarul Financiar.

    Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

    Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile.

    Ziua de 19 iulie va fi zi de sărbătoare naţională, dar nu şi zi liberă pentru salariaţi.

    Sursa: stiripesurse.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.