O nouă expoziție outdoor marca Art Mondo: „Scrierea ca artă“





Fundația Umanitara Art Mondo Arad redeschide seria expozițiilor din acest an dedicate artelor textile. Astfel, vă invită din nou să vizionați o expoziție la sediul asociației din Calea Timișorii nr.4, din cadrul proiectului deja cunoscut „My house. Experiment textil”.
Este vorba de un șir de expoziții de durată scurtă, de o zi, pe fațada unei case din oraș și în fața unei stații de tramvai foarte populate, care deservește două licee, două școli generale, trei grădinițe, două biserici etc., unde timpii morți de așteptare ai oamenilor se adună la ore pe parcursul unei zile întregi.
Joi, 13.11.2014, se va vernisa o serie de 4 lucrări ale artistei Blazena Miroslava Karkus, reunite sub tematica „Scrierea ca artă“.
Artista alege această temă deoarece scrierea reprezintă una dintre cele mai actuale și mai des utilizate modalități de comunicare între oameni, iar oamenii sunt ceea ce sunt, într-o mare măsură, datorită comunicării pe care o trăiesc. Cuvintele și scrierea stau la baza tuturor compozițiilor ei prezentate joi.
Expoziția se va putea vizita între orele 9:00 – 19:00.
„La ora 11 vom realiza o scurtă prezentare a evenimentului unui grup de aproximativ 50 de copii, elevi ai Liceului german din Arad, clasele pregătitoare A și B, însoțiți de domnii educatori Pribac Linda și Trif Lucian. Deoarece expoziția este montată în exterior, pe fațada clădirii, în caz de vreme neprielnică se anulează și va fi reprogramată ulterior”, spun organizatorii.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)