O nouă creșă, în Micălaca, prin Compania Națională de Investiții





Se pregătește documentația pentru a construi o nouă creșă în municipiul Arad, pe Calea Radnei, nr. 143.
Municipalitatea pregătește predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, pe bază de protocol, a unui teren în suprafață de 2.600 mp care e parte a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7, pentru a realiza proiectul tip „Creșă mică”. Momentan nu au fost anunțate costurilela care se va ridica investiția, însă aceasta va fi făcută din fonduri guvernamentale, nu locale.
Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate proiectul de hotărâre care prevede predarea terenului respectiv la CNI. De asemenea, primarul Călin Bibarț a spus că mai există o propunere de construire a unei creşe, în Subcetate, în zona Casarom, dar acolo trebuie finalizat mai întâi PUZ-ul şi abia apoi se va supune votului consilierilor pentru a preda şi acel teren la CNI pentru a realiza investiția.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.