O mică parte din Zimbabwe vine la Arad! Dansuri tradiționale și expoziție foto la Pădurice




Fundația Pro Prietenia Arad vă invită la evenimentul intercultural „Ritmuri africane”, organizat în data de 17 august 2014, orele 17:00 – 19:00, în Parcul Pădurice Arad, cu susținerea voluntarilor din Zimbabwe.
Evenimentul constă într-o demonstrație de dansuri tradiționale africane, dedicată comunității locale și mizează pe curiozitatea și spiritul de implicare al arădenilor. Cu această ocazie, trecătorii pot să admire, într-o expoziție de fotografie, cadre realizate de membrii fundației în timpul vizitelor de studiu în Ghana și Zimbabwe. Imaginile surprind, cu o intensitate vie, culoarea și unicitatea continentului african.
Catalizatorul acestui eveniment este dorința tinerilor voluntari de a cunoaște mai îndeaproape comunitatea care i-a găzduit timp de 9 luni, lăsându-și în același timp amprenta asupra oricărui trecător care se lasă prins de ritmurile fascinante ale muzicii africane.
Voluntarii fac parte din proiectul SEV “Unity in Diversity” al Fundației Pro Prietenia Arad. Serviciul European de Voluntariat (SEV) este un program finanțat de Comisia Europeană.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)