O mașină a ars ca o torță, azi noapte, la Ineu. Cineva i-ar fi dat foc intenționat





Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că o mașină parcată pe marginea unui drum din orașul Ineu a ars în totalitate, în urma unui incendiu care pare să fi fost provocat intenționat.
Alarma s-a dat marți seară (31 ianuarie), în jurul orei 23:15, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, la întreg autoturismul, cu flacără deschisă și degajări de fum.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri iar în urma flăcărilor, autoturismul a fost afectat în totalitate.
Nu au fost înregistrate victime.
ISU a concluzionat că mașina ar fi fost incendiată intenționat: „Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără, prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.
Cazul a rămas în atenția organelor competente pentru cercetări.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?