joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O lecție de jurnalism de la PROfesioniști. Cartea „România, te iubesc!” s-a lansat la Arad… și stocul s-a epuizat în cinci minute! | Foto

    de Tomck@t | 14 decembrie 2018, 10:07 PM | Cultură | Știri Arad | Topic special

    0

    La început a fost cuvântul. Cuvântul rostit, la televizor, în spatele cuvântului fiind însă multă muncă, documentare, deplasare pe teren, investigație și, nu în ultimul rând, dedicație pentru această profesie, pentru jurnalismul de calitate, care arată realitatea așa cum este ea, dar care încearcă să și îndrepte lucrurile într-o țară pe care nu ai cum să n-o iubești – fie că o spui din suflet, fie ironic -, „țara tuturor posibilităților”: România. Acum, cuvântul rostit este și tipărit. După 10 ani în care emisiunea „România, te iubesc!” a fost, sezon după sezon, lider de audiență și a câștigat numeroase premii, jurnaliștii PRO TV au decis să facă „scris din imagine”. Așa s-a născut cartea de anchete și reportaje care poartă numele emisiunii, tipărită la Editura Humanitas, iar astăzi, 14 decembrie, a fost lansată și la Arad.

    Cartea a devenit în scurt timp bestseller la Târgul Gaudeamus 2018, astfel că un turneu de lansare a fost un pas firesc. Primul oraș pe listă a fost chiar Aradul, vineri seară, la librăria Cărturești, unde cărțile disponibile în stoc (doar 70) s-au vândut ca „pita caldă”. Lansarea cărții a adus la Arad și echipa emisiunii, respectiv autorii cărții, arădeanca Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Cristian Leonte, iar după cuvântările de rigoare, care nu au ținut mai mult de 15 minute, cei șase jurnaliști au fost luați cu asalt de către arădeni – mai bine de jumătate de oră – pentru autografe și poze de grup.

    Emisiunea s-a remarcat datorită anchetelor zguduitoare despre sistemul medical din România, tăierea ilegală a pădurilor, afacerile care au paravan credința în Dumnezeu sau despre turismul românesc, cele mai reușite subiecte abordate de-a lungul anilor făcându-și loc în această carte.

    „«România, te iubesc!» a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV, sprijinită constant de conducerea postului și a redacției Știri. Era unica direcție în care corespondenții care au format atunci nucleul emisiunii puteu merge. Viața lor profesională la Știrile Pro TV devenise prea simplă, prea liniară, aveau prea multe de spus și prea multe de explorat pentru ritmul Știrilor de la ora 19. Următorul pas a fost făcut firesc, spre materiale mai elaborate, mai lungi și cu personaje mai bine explorate. (…) «Cum să facem scris din imagine?» A fost prima întrebare pe care echipa «România, te iubesc!» și-a pus-o la întâlnirea cu doamna Lidia Bodea (n. red. – directorul general al Editurii Humanitas). (…) Aveam cu toții în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanții puteau fi premiați pentru jocul artistic, scene dense și rapide în care totul era în mișcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor?”, notează prezentatorul emisiunii, Cristian Leonte, în prefața cărții.

    Printre titlurile prezente în carte se regăsesc „Tu știi ce mai face copilul tău?” (campania Paulei Herlo, care i-a adus echipei Știrilor Pro TV Premiul Emmy în anul 2008), „Sclavi pe pământul mafiei” (de Rareș Năstase), „Un fluviu de prostie” (de Alex Dima), „Căile furate române – CFR Marfă” (de Cosmin Savu), „Centura, veșnic neterminată” (de Paul Angelescu), reportajul care „închide” cartea fiind „Mesaj din viitor: cancerul, învins!”, realizat de Rareș Năstase în institutele oncologice cubaneze, unde a fost tratat în ultimii ani de viață și Hugo Chávez, fostul președinte al Venezuelei, dar și arădeanul Leo Iorga, solistul trupelor Pact și Pacifica. În mare parte, reportajul din urmă este unul pozitiv și optimist, însă cuvintele finale ne readuc cu picioarele pe pâmânt, pentru că un jurnalist profesionist trebuie să spună întotdeauna adevărul, chiar dacă doare: „Garanții pentru miracole nu dă însă nimeni”.

    Noi vom încheia, totuși, cu încă un citat din Cuvântul înainte, nu înainte de a vă îndemna să cumpărați și să citiți cartea (costă 49,99 lei), deoarece fie că sunteți ziarist, doctor, avocat, inginer, tâmplar sau cofetar… cartea „România, te iubesc!” este o adevărată lecție de jurnalism!

    „Credem, totuși, că cel mai important rol al jurnalistului este acela de a informa, corect și complet. Credem că un om, un popor informat poate fi mult mai greu mințit, înșelat, furat. Și nu o spune nimeni mai bine decât Alex (Dima, n. red.), ne iubim țara și pe oamenii ei, iar dacă nu găsim, construim motive să spunem «România, te iubesc!»”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.