O femeie și copilul ei, găsiți fără suflare în curtea unei biserici! Agresorul a declarat la TV ceea ce urmează să facă
Caz dramatic într-o comună din Argeş. Un adolescent de 15 ani şi o femeie au fost găsiţi în curtea unei biserici, din Mihăieşti (Argeş), fără suflare. Nu departe, a fost găsit un bărbat în agonie, care se pare că a încercat să-şi ia zilele. Oamenii legii au făcut la scurt timp descoperirea că între cei trei există o legătură, în sensul că femeia moartă este soţia bărbatului rănit, iar adolescentul decedat este fiul fiul dintr-o altă căsătorie al femeie, deci fiul vitreg al agresorului.
Există indicii că bărbatul i-ar fi ucis pe cei doi în urma unui scandal conjugal. Mai întâi, el a atacat-o pe femeie cu un cuţit şi i-a tăiat pur şi simplu gâtul, iar pentru că băiatul a intervenit a fost şi el înjughiat şi lovit cu capul de asfalt. Apoi agresorul a încercat să se sinucidă prin înjunghiere.
Conform sursei citate, agresorul și-ar fi anunțat intenția de a săvârși crima în direct, în cadrul unei emisiuni TV care a fost difuzată în luna ianuarie a acestui an. Mai exact, bărbatul fusese împreună cu viitoarea lui victimă în studioul emisiunii „Acces direct” unde s-a consumat o confruntare între ei şi o tentativă de împăcare. Bărbatul îşi acuza soţia de infidelitate şi a ameninţat-o direct că o va ucide dacă îl părăseşte. Mai mult decât atât, el a recunoscut, la insistenţele moderatoarei, că nu glumeşte şi că are de gând să facă lucruri foarte rele dacă va fi trădat.
Citește mai mult AICI


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)