O dronă a CIA l-a ucis pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, considerat planificatorul atacurilor de la 11 septembrie 2001





Atacul a fost efectuat duminică seara, la Kabul, capitala Afganistanului, dar a fost anunțat de președintele SUA abia luni noapte, după ce „surse multiple au confirmat identitatea țintei”, potrivit președintelui SUA, Joe Biden. „Oricât timp va dura, indiferent unde te ascunzi, dacă ești o amenințare la adresa poporului nostru, Statele Unite te vor găsi și te vor scoate la suprafață”, a spus Biden. Teroristul a fost ucis pe balconul unei case din Kabul în care locuia cu alți membri ai familiei sale. Nu au existat alte victime ale atacului efectuat de drona americană, potrivit oficialilor americani, citați de Reuters și Biziday.
În vârstă de 71 de ani, Ayman al-Zawahiri a fost un chirurg egiptean, recrutat inițial de Frăția Musulmană încă de la vârsta de 14 ani. El a dus o viață dublă, lucrând pentru Crucea Roșie în Pakistan, iar apoi în Arabia Saudită, unde l-a și cunoscut pe Osama Bin Laden, în 1986. Până în 1998 nimeni nu a știut că Zawahiri face parte din rețeaua Al Qaeda. Acesta a fost implicat și în planificarea atentatelor asupra ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania (1998), dar și în atacul asupra distrugătorului american USS Cole, în 2000.
CIA l-a identificat pe Zawahiri ca apropiat al lui Bin Laden și lider al rețelei teroriste după atentatele din SUA, în octombrie 2001 fiind pusă pe capul său o recompensă de 25 de milioane de dolari.
Sursa: Biziday
Comentariile portalului
Va propun sa scrieti un articol/articole in care sa prezentati istoricul lucrarilor date spre executie in municipiul si judetul Arad la care perioada de executie a fost depasita precum (...)
Aveti dreptate. Dar, pentru familie avea „doar 75”. RIP
Doar? Cum sa aibă doar.... 75 de ani? Asa ziceți de parca ar fi avut 35 sau 45. A trăit o vârstă frumoasă, peste media de vârstă a bă (...)