O contabilă și-a pregătit pensia din timp! A „tunat” două firme și s-a făcut cu un milion de euro





Comunicat.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a trei persoane, bănuite că ar fi prejudiciat două societăți comerciale, cu aproximativ 1.000.000 de euro, bani cărora li s-ar fi disimulat adevărata proveniență, prin achiziționarea de bunuri imobile și autoturisme.
La data de 7 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare trei mandate de aducere, emise pe numele unor persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 36 de ani, din Ialomița, bănuite de spălare a banilor, înşelăciune, fraudă informatică și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2020, în calitate de contabil, o femeie, de 36 de ani, ar fi prejudiciat două societăți comerciale, prin transferarea în mod fraudulos a aproximativ 1.000.000 de euro, prin falsificarea unor date bancare în sisteme informatice.
Banii ar fi fost transferați în conturile proprii ale femeii și în conturile mai multor persoane fizice și societăți comerciale.
Pentru disimularea adevăratei proveniențe a sumelor de bani, cele trei persoane bănuite ar fi achiziționat imobile și autoturisme.
În cauză, prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 40%.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar față de femeia de 36 de ani.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și recuperarea prejudiciului cauzat.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)