joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O campanie prin care se vrea, treptat, eliminarea cadourilor oferite în unitățile școlare

    de Raluca Medeleanu | 23 august 2018, 2:53 PM | Educaţie | Topic special

    0

    Comunitatea INACO (Iniţiativa pentru competitivitate) dorește să pună o limită asupra cadourilor care se oferă cadrelor didactice în școli, astfel că reprezentanții comunității au avut o întâlnire ieri, 22 august, cu secretarul de stat Ionel Florian Lixandru de la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a discuta, printre altele, și despre campania „Stop cadourilor în şcoli”, începută de anul trecut, a cărei continuare și dezvoltare se dorește și  anul acesta.

    INACO a anunțat că anul trecut s-a înregistrat o creștere a cuantumului cadourilor cu ocazia fiecărei sărbători, valoarea crescând la 200 de lei/copil în Bucureşti.

    Reprezentanții INACO doresc prin campania mai sus menționată ca, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cu societatea civilă, cu asociaţiile de părinţi şi cu directorii de şcoli să încerce să schimbe mentalitatea oamenilor când vine vorba de cadourile oferite în unitățile școlare. INACO reia propunerea lansată în 2017 către MEN de a crea un sistem de alertă on-line şi telefonic unde părinţii să poată semnala aceste lucruri.

    „INACO derulează de anul trecut campania publică STOP CADOURILOR ÎN ȘCOALĂ! Pentru că începe anul școlar, vă chem să vă alăturați mesajului atât de necesar pentru reașezarea valorilor morale corecte în școală. 
    Ieri am avut o discuție cu secretarul de stat Ionel Florian Lixandru la sediul Ministerului Educației și am depus cererea atașată, alături de propunerea de a organiza Forumul Olimpicilor Români în România. Din partea INACO au participat Andreea Paul, Bogdan Dumitrescu, Izabela Lazăr, Anca Tamaș.
    Revenind la campania STOP CADOURILOR ÎN ȘCOALĂ, ne-ar ajuta foarte tare să vă ascultăm și argumentele voastre, propuneri de soluții noi, pe lângă SISTEMUL DE ALERTĂ pe care l-am propus Ministerului Educației (vezi documentul atașat), fiind conștienți însă că rolul principal îl au părinții care nu mai trebuie să cumpere cadouri pentru învățători și profesori, și învățătorii și profesorii care sunt obligați moral să le refuze, pentru a schimba lucrurile în bine. E nevoie de cât mai multe voci lucide cu drag de copii, de educație și de valori
    ”,
    anunță INACO pe Facebook.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.