Nuntă tragică: a furat mireasa, a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului (FOTO)





O nuntă a fost distrusă, iar o femeie a murit! S-a întâmplat azi noapte în județul Bistrița-Năsăud.
Tragedia s-a produs în momentul în care șoferul unei mașini urca Valea Jelnei. A apăsat pe accelarație, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului. A intrat pe contrasens și a lovit un taxi care staționa pe partea stângă a drumului. Impactul a fost inevitabil, iar mașina staționată a fost zdrobită de un stâlp de beton și cealaltă s-a oprit în șanț.
În mașina care staționa, pe locul din dreapta se afla o femeie. Aceasta aștepta taximetristul care era la câțiva metri depărtare și urma să se urce în mașină. După impact, femeia a rămas încarcerată între fiarele contorsionate, iar echipajele de descarcerare au făcut tot posibilul să o scoată cât mai repede. A fost preluată de medici în stare gravă, și a fost resuscitată minute-n șir. Din nefericire, toate eforturile medicilor nu i-au putut salva viața, scrie bistriteanul.ro.
Cine a lovit taxiul? Un tânăr care venea de la o nuntă la care a furat mireasa. Alături de alți tineri, șoferul Opelului Vectra cu mireasa la bord se îndrepta spre petrecerea din Satul Nou, locul unde avea loc nunta. Teribilismul a făcut ca mireasa să nu mai ajungă la nuntă. Aceasta, alături de alte persoane din mașină au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Șoferul mașinii care a provocat accidentul a îngreunat și mai mult ancheta polițiștilor fugind de la locul accidentului.
Polițiștii n-au reușit să-l localizeze repede și l-au dat în urmărire.
FOTO: bistriteanul.ro
Comentariile portalului
Mersi de observație, corectat, în rest rămâne cum am stabilit: unii manevrează idei, alții informații neverificate...
"contează mai puțin că șirul cuvântărilor a fost deschis de Victor Rebenciuc" - atât de pătruns a fost de cuvântare, încât a uitat (...)
De Paști au ieșit în piață să-și sfințească alimentele , că nu mai încăpeau în biserică . De fapt ca să facă o cântare cu (...)