vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Numeroase premii la concursul de canto și teorie muzicală „Nicolae Brânzeu”

    de Raluca Medeleanu | 19 aprilie 2019, 11:32 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    (foto: CCJA)

    Vineri, 19 aprilie, în sala festivă a Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și în sala de spectacole a Filarmonicii de Stat Arad a avut loc cea de-a cincia ediție a concursul de canto și teorie muzicală „Nicolae Brânzeu”, acesta fiind structurat pe patru secțiuni: canto clasic academic, canto clasic, canto jazz – muzică ușoară și teoria muzicii.

    Ca în fiecare an, concursul este dedicat memoriei lui Nicolae Brânzeu și este organizat de Colegiul de Arte din Arad și Centrul Cultural Județean Arad. Despre Nicolae Brânzeu trebuie menționat că este o mare personalitate din istoria muzicală a Aradului, dirijor, compozitor și om de cultură, cu studii la Paris, find unul dintre fondatorii Filarmonicii de Stat din Arad și dublu laureat al trofeului „George Enescu” pentru compoziție.

    Președintele juriului concursului de anul acesta a fost, ca la edițiile anterioare, Nicolae Marius Brânzeu, chiar nepotul marelui Brânzeu, care este regizor de teatru muzical și asistent universitar la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, iar directorul artistic al evenimentului a fost prof. Radiana Barb, de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad.

    Juriul a cuprins pe următorii (fiecare împărțiți, în funcție de specializare, într-un juriu de profil): Doru Orban , conf.univ.dr. Șarba Mariana, lect.univ.dr. Sorina Silvia Munteanu, prof. Diana Matei, prof. Ovidiu Ciucuriță, prof. Dulcica Floarea, Claudia Iuga, prof. Diana Matei, prof. Brola Maria Nicoleta , prof. Corina Teuca, prof. Monica Tebuie, prof. Cristina Cameniță și prof. Diana Vlad.

    Au fost numeroși participanți la concurs, între clasa a VIII-a și ultimul an de studii masterale, astfel că și numărul premiilor a fost pe măsură. Lista întreagă a premianților v-o reproducem în rândurile ce urmează:

    Premiile Concursului de canto si teorie „Nicolae Branzeu”

    Sectiunea Canto – Clasic:

    Clasa a IX a

    Premiul I Igna Sarah ,

    Liceul de Arta Ion Vidu Timisoara ,profesor coordonator Ovidiu Ciucurita , prof. corepetitor Simona Mustetiu

    Premiul I Gonczi Malina

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordinator Fleter Felicia , prof. corepetitor Stettner Carmen

    Premiul I Pelics Fabian

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Diana Matei , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul I Sandu Rebeca

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Chirica Marilena , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul II Stan Salome

    Liceul de Arta “Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Adina Covaci , prof. corepetitor Silviana Cardu

    Premiul II Stefan Taisa

    Liceul de Arta “Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Adina Covaci , prof. corepetitor Silviana Cardu

    Premiul II Cascaval Gabriel

    Liceul de Arta Ion Vidu Timisoara ,profesor coordonator Ovidiu Ciucurita , prof. corepetitor Simona Mustetiu

    Premiul III Hodorogea Adina

    Liceul de Arta “Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Ciocan Georgiana , prof. corepetitor Ruset Alida

    Clasa a X a

    Premiul I Balaciu Gabriel

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Dulcica Florea , prof. corepetitor Iancsik Gabriela

    Premiul I Tiponut Violeta

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Diana Matei , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul I Ticula Alexandru

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Daniel Zah, prof. corepetitor Eveline Belcea

    Premiul II Vass Sarlota

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Diana Matei , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul II Dalea Raluca

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Chirica Marilena , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul II Bulz Samira Amel

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Fleter Felicia , prof. corepetitor Stettner Carmen

    Premiul II Belei Denis Aurel

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Barb Radiana , prof. corepetitor Stettner Carmen

    Premiul III Stefoni Dariana

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Adelina Costangioara, prof. corepetitor Alida Ruset

    Mentiune Ionica Carmina Alexandra

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Mariana Sarba prof. corepetitor Silviana Cirdu

    Mentiune Vant Cristina Ioana

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Mariana Sarba prof. corepetitor Silviana Cirdu

    Clasa XI

    Premiul I Dragos Darius

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Daniel Zah, prof. corepetitor Eveline Belcea

    Premiul I Guti Daria

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Diana Matei , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul I Lucescu Ana Cristina

    Liceul de Arta “ Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Chirica Marilena , prof. corepetitor Eveline Roman

    Premiul II Alexa Raluca Maria

    Liceul de Arta “Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Adina Covaci , prof. corepetitor Silviana Cardu

    Premiul II Salajan Larisa Sarai

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Dulcica Florea , prof. corepetitor Iancsik Gabriela

    Premiul III Balla Andi

    Liceul de Arta “Ion Vidu “ Timisoara ,profesor coordonator Adina Covaci , prof. corepetitor Silviana Cardu

    Mentiune Schofer Evelin

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Barb Radiana , prof. corepetitor Stettner Carmen

    Clasa a XII a

    Premiul I Mircea Daniela

    Colegiul de Arte “Sabin Dragoi “Arad , profesor coordonator Fleter Felicia , prof. corepetitor Stettner Carmen

    Premiul III Boldan Maria

    Colegiul National Pedagogic “Carmen Silva “ Timisoara ,profesor coordonator Mariana Sarba prof. corepetitor Silviana Cirdu

    Mentiune Neagoe Cristina

    Liceul Teoretic “Grigore Moisil “ Timisoara ,profesor coordonator Mariana Sarba prof. corepetitor Silviana Cirdu

    CANTO CLASIC ACADEMIC

    Anul I

    Premiul I si Premiul Special “Nicolae Branzeu “ : Ciuradarescu Ana Maria

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr. Ferenczi –Gurban Carmen Violeta , prof. corepetitor conf.univ dr Codruta Ghenceanu

    Premiul II si Premiul Special pentru muzica moderna : Duigan Sonia Eva

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr.Ramona Coman , prof. corepetitor conf.univ dr Codruta Ghenceanu

    Premiul II Babuc Anisia

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator conf.univ.dr.Mariana Sarba , prof. corepetitor lector univ.dr Cirdu Silviana

    Premiul II Hrin Nicoleta

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator lect.univ dr Sorina Sivia Munteanu , prof. corepetitor cda.drd Melitta Neag

    Premiul II Lupu Bogdan Ionut

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr.Ramona Coman , prof. corepetitor conf.univ dr Codruta Ghenceanu

    Premiul II Ungureanu Maria Otilia

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator conf.univ.dr.Mariana Sarba , prof. corepetitor lector univ.dr Cirdu Silviana

    Premiul III si Premiul Special pentru interpretarea Liedului romanesc : Mut Stefan Ioan

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ.dr Marius Vlad Budoiu, prof. corepetitor conf.univ dr Codruta Ghenceanu

    Premiul III Jurcuta Razvan

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator :prof.univ .dr. Ana Rusu , prof. corepetitor asis.univ.drd.Victor Andrei Parau

    Premiul III Sima Ioana Stefana

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ.drEremia Coman Ramona, prof. corepetitor conf.univ dr Codruta Ghenceanu

    Anul II

    Premiul I Iabloncic Dominik Mario

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ .dr. Ana Rusu , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Premiul II Cenean Roxana Cristiana

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr. Ferenczi –Gurban Carmen Violeta , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Premiul III Aciocirlanoaei Victor

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator lect.univ dr Sorina Sivia Munteanu , prof. corepetitor assist.univ.drd. Victor Andrei Parau

    Premiul III Chicu Victoria

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ .dr. Ana Rusu , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Anul III

    Premiul I Iacob Antonia Francesca

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ .dr. Ana Rusu , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Premiul III Cosbuc Alexandra Vera

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr. Ferenczi –Gurban Carmen Violeta , prof. corepetitor conf. univ. dr. Codruta Ghenceanu

    Premiul III Rostas Lacramioara Carmen

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ.drEremia Coman Ramona, prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Premiul III Roxin Dara Catalina

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ.drEremia Coman Ramona, prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Mentiune Filipas Teodora Nicoleta

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator conf.univ.dr. Ferenczi –Gurban Carmen Violeta , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    ANUL IV

    Premiul II Lupei Serban

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator conf.univ.dr.Mariana Sarba , prof. corepetitor lector univ.dr Cirdu Silviana

    Anul I MASTER

    Premiul III Stefanescu Sabina Ioana

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator lect.univ dr Sorina Sivia Munteanu , prof. corepetitor lector univ.dr Cirdu Silviana

    Anul II MASTER

    Premiul I Radut Alexandra Ioana

    Universitatea de Vest , Facultatea de Muzica si Teatru Timisoara , profesor coordonator lect.univ dr Sorina Sivia Munteanu , prof. corepetitor lector univ.dr Cirdu Silviana

    Premiul I Tureanu Cristina Andrada

    Academia Nationala de Muzica “GH.Dima “ Cluj Napoca , profesor coordonator prof.univ.dr. Elena Moldovan Andries , prof. corepetitor lector univ.dr Tetrade Lizbeth

    Canto muzică uşoara/jazz

    Clasa a VIII-a

    Premiul II – Nistor Iris

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof .coordonator Felicia Fleter

    Clasa a IX-a

    Premiul I – Fabri Andreea Irena

    Liceul Teoretic „Josef Gregor Tajousky” Nădlac, prof .coordonator Iancisk Gabriela

    Premiul I – Preda Radu

    Palatul Copiilor Arad, prof .coordonator Laura Andreea Roşu

    Premiul III – Văcăriuc Mihai

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof .coordonator Dulcica Florea

    Menţiune – Chereluşan Andreea Maria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof .coordonator Barb Radiana

    Clasa a X-a

    Premniul I + Premiul SpecialPopa Daria Rebeca

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. coordonator Barb Radiana

    Clasa a XI-a

    Premiul I – Pintea Denisa

    Liceul de Artă „Ion Vidu” Timişoara, prof .coordonator Ovidiu Ciucuriţă

    Premiul II – Căbulea Ana Maria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. coordonator Barb Radiana

    Premiul III– Pelinari Iulia

    Colegiul Naţional „Dimitrie Ţichindeal” Arad, prof .coordonator Felicia Fleter

    Clasa a XII-a

    Premiul I – Ciunta Ciprian

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof .coordonator Felicia Fleter

    Premiul II – Sabău Oana Elena

    Şcoala Populară de Artă Arad, prof .coordonator Claudia Stesco

    Premiul III – Julcuţ Bianca

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. coordonator Barb Radiana

    Teoria Muzicii

    Clasa a IX a

    Premiul I

    Cusursuz Naomi

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Pasca Razvan

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Dudas Daria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Premiul II

    Dudas Vanessa

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. coordonatorCorina Teuca

    Tirsala Damera

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Premiul III

    Semlecan Radalia

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Fitiu Ligia

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Clasa a X a

    Premiul I

    Petran Andrea

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Cruceanu Roana

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Premiul II

    Bocsa Matias

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Kallai Gloria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Somlea Alexandru

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Lupsa Sorina

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Popa Daria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Premiul III

    Baranyai Sara

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Amarandei Alex

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Popa Rebeca

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Clasa a X I a

    Premiul I

    Dudas Fabian

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Luptovits Kristian

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Premiul II

    Avram Andreea

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Monica Tebuie

    Dragan Alexandra

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Premiul III

    Fit Catalin

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Clasa a X II a

    Premiul I

    Joldea Anamaria

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Sebesan Filip

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Zdermtan David

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Premiul II

    Iordan Alexandra

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Coman Tania

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Corina Teuca

    Cosma Laura

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Lucuta Briana

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Premiul III

    Manzatu Lavinia

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Diana Vlad

    Batkay Ciprian

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Gomori Alexandra

    Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, prof. Coordonator Cristina Camenita

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.