Nume de glorie! Emilia Eberle a tăiat panglica la sala care îi poartă numele!





Cine nu și-o mai amintește pe Emilia Eberle? Probabil dacă nu ar fi existat Nadia, acum vorbeam de Emilia, sau de Trudi cum îi spun apropiații, Emilie Gertrude Eberle, cea care s-a întors de la Olimpiada de la Moscova din 1980 cu două medalii de argint. Asta e cea mai mare performanță a gimnasticii arădene.
Acum, Emilia s-a întors acasă. În vârstă de 50 de ani, ea se ocupă și acum de ceea ce a știut să facă mai bine, de gimnastică. Este antrenoare la o sală de gimnastică din Sacramento, capitala statului California, dar gândurile și emoțiile și le-a lăsat acasă. Prezentă la inaugurarea noii săli de gimnastică de la stadionul Gloria, Emilia Eberle a acceptat ca aceasta să poarte numele ei. Evident că, înconjurată de atâta lume, de atâția cunoscuți, dar și de atâția copii, poate viitori campioni, a cedat emoțiilor și a lăcrimat: „Am mari emoţii şi vă spun din toată inima că este cea mai emoţionantă zi din viaţa mea. Mi-aţi făcut o mare surpriză, iar cu această amintire voi rămâne toată viaţa. Este o mare bucurie şi onoare ca această sală să îmi poarte numele, vă mulţumesc frumos că nu m-aţi uitat. Un eveniment care îmi va marca viaţa, nu am cuvinte să exprim ceea ce simt. Dacă va fi posibil voi veni să şi antrenez puţin, pentru că m văzut astăzi nişte fetiţe deosebite, care sunt sigură că vor deveni campioane”, a spus ea.
Nu a fost singura campioană prezentă la eveniment. Lângă ea se afla fosta campioană olimpică la înot, Camelia Potec, acum președinte al Federației Române de Natație, dar și Dan Grecu, fostul medaliat olimpic la gimnastică și apoi antrenor al lotului național de băieți.
Conducerea CSM Arad, prin Vasile Păltineanu, i-a acordat Emiliei Eberle o cheie simbolică, iar cu alte premii simbolice au plecat de la sala de gimnatică Camelia Potec, Dan Grecu, Viorel Bitang, Eugen Căţean şi Ovidiu Moşneag.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)