Nu pentru toată lumea s-a încheiat Revelionul… Acțiunea „Foc de artificii” continuă

Comunicat. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă activitățile în planul de măsuri „Foc de artificii 2022” și în această perioadă.
Pe numele a trei bărbați, de 40, 23 și 21 de ani, din Macea și Arad, au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, aceștia fiind depistați în ultima zi a anului 2022, în timp ce comercializau, în piețele din municipiu, aproximativ 6.000 bucăți materiale pirotehnice (baterii artificii și petarde din categoria F2), fără a fi autorizați legal în acest sens.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continării cercetărilor, bărbații fiind cercetați penal pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice, fără drept.
Comentariile portalului
Cu Balint pana la capat.El ne-a promovat , el ne retrogradeaza !Pana la urma nu joaca nici el, nici Falca, nici Meszar, nici Bibart, nici Apostu, joaca pe teren doar (...)
Pana acum ne plangeam ca nu avem atacanti. Acum constatam ca n-avem nici aparare. Intrebarea e, echipa avem? Trist sa vezi o legenda a fotbalului romanesc zbatandu-se in coada clasamentului. (...)
O CAPODOPERĂ ! Comedie ? Drama? Fiecare o încadrează pe sufletul și bucuria lui . Tulburător cu siguranta ! Surprinzătoarea și fermecătoarea IRLANDA se descoperă ….