luni, 20 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – Oțelul 0-4. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 21 octombrie 2025, 2:59 PM | Sport

    0

    Catastrofală, așa poate fi caracterizată evoluția jucătorilor echipei UTA în meciul cu Oțelul, unul care a stat sub semnul omagierii lui Flavius Domide, fostul mare fotbalist al Aradului, dar și al lui Vasi Georgiu, fostul jucător al Bătrânei Doamne plecat la doar 44 de ani dintre noi.

    „Nu sunt prea multe de spus”, sunt câteva dintre cuvintele lui Adrian Mihalcea și chiar așa a fost. UTA a fost inferioară atât în egalitate numerică contra Oțelului cât mai ales în inferioritate după eliminarea lui Ovidiu Popescu, un jucător care nu se regăsește dar în care Mihalcea este singurul care pare să aibă o încredere oarbă. I-a înșelat-o și de data asta…

    Oțelul a avut cel puțin două mari ocazii la poarta lui Iliev până la golul lui Pedro Fernandes din minutul 30, ocazii venite pe faze lucrate, cu pase din prima și mingea adusă în fața porții lui Iliev. UTA a avut două bare, prin Costache, cu acel șut de la distanță, sau prin Poulolo, o fază la care probabil se anula reușita pentru un fault la fundașul arădenilor pentru împingere. Două ocazii apărute din nimic, una dintr-o îndrăzneală a lui Costache iar a doua la fază fixă.

    costache 2

    Oțelul avea să deschidă scorul după o pasă genială a unui jucător despre care putem spune acum că e „de Mondiale”, Joao Paulo. Apoi, Andrezinho a înscris după o altă fază la care au participat cinci jucători ai Oțelului, la fel cum s-a întâmplat la faza penalty-ului obținut de același Andrezinho, penalty transformat de Conrado. Ultimul gol, al lui Paulinho, a fost o bijuterie, cu acea redublare cu Chira și plecarea ca din bloc start a portughezului care a înscris cu un șut excelent.

    De la UTA nu putem remarca pe nimeni, parcă au fost absenți. Sunt doar câțiva jucători care au obținut nota de trecere, acel 5, dar mai mult nu merita niciunul. Popescu, pe lângă că a jucat foarte slab, și-a și pierdut capul și și-a lăsat colegii în inferioritate exact ca și Coman la meciul cu Csikszereda. O altă evoluție catastrofală a fost cea a lui Stolnik, la redebutul său în roșu și alb. A pierdut duelul cu Andrezinho la golul de 2-0, a comis un penalty și a avut o duzină de greșeli de poziționare, semn că nu își găsește încă reperele și nici ritmul după atâtea luni de inactivitate.

    Practic, scorul de 4-0 se datorează și riscului pe care și l-a asumat Mihalcea când a schimbat sistemul în 3 fundași centrali, unul care practic a destabilizat total echilibrul defensiv și Oțelul a defilat în ultima jumătate de oră.

    O înfrângere care o pune pe UTA pe orbita echipelor care vor lupta din răsputeri pentru salvarea de la retrogradare, mai ales că vedem că din spate vin puternic Petrolul sau Csikszereda, iar în clasament, sub UTA, sunt trei echipe care au jucat în Europa, FCSB, CFR și Universitatea Cluj. Va fi crâncenă lupta…

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Iliev – 4 – A cam luat tot ce a fost pe poartă.

    Țuțu – 5 – A avut câteva acțiuni ofensive, a și recuperat câteva mingi dar a părăsit terenul epuizat.

    Barbu – 4 – O nouă evoluție invizibilă a tânărului atacant venit de la Craiova.

    Poulolo – 4 – După câteva meciuri bune, Poulolo a fost depășit total de rapiditatea acțiunilor celor de la Oțelul.

    Pospelov – 4 – Ca și Poulolo, n-a avut nicio șansă în fața acțiunilor rapide de atac ale celor de la Oțelul.

    Alomerovic – 4 – S-a zbătut în gol și a fost depășit la aproape fiecare fază de Pedro Fernandes.

    Stolnik – 4 – Greșeală la golul al doilea, penalty la golul al treilea, la care mai putem adăuga intervenția disperată la mingea trimisă de Andrezinho în finalul partidai care după ce l-a atins pe croat s-a dus în bara laterală. Cumplit redebut pentru fundașul sosit acum 3 săptămâni la Arad după un an petrecut în Cipru.

    Padula – 4 – Nu e deloc potrivit pentru postul de mijlocaș dreapta.

    Hrezdac – 5 – A intrat cu entuziasm, a avut o oportunitate de a marca dar a șutat alături, după care a fost în nota echipei.

    Ov. Popescu – 3 – Pe lângă că a jucat execrabil, a mai și luat două cartonașe galbene și și-a lăsat echipa în zece încă din minutul 45.

    Van Durmen – 5 – O notă pentru efort și atât.

    Tzionis – 4 – N-a mișcat deloc, Zhelev fiind cel care l-a dominat fizic la fiecare încercare a cipriotului de a lua o acțiune pe cont propriu.

    Costache – 5 – O bară, câteva șuturi afară și o pasă bună pentru Hrezdac, dar per total un joc fără pic de consistență.

    Coman – 4 – Cu minus, pentru că nu a câștigat nici un duel.

    Iacob – 4 – Ne amintim numele său doar de la momentul schimbării, pentru că realizările au fost zero.

    Antrenor Adrian Mihalcea – 4 – Nu i-a ieșit nimic. A greșit în totalitate orice a fost legat de acest meci, atât înaintea lui, cât și la alegerea primului unsprezece, iar prin schimbările făcute nu a făcut altceva decât să deregleze și mai tare un joc și așa catastrofal. După golul de 0-1, Mihalcea aluat locul pe bancă și nu a mai ieșit de acolo.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.