Notele Bătrânei Doamne: Farul – UTA 1-2. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad





UTA s-a întors cu toate punctele de pe arena din Ovidiu, acolo unde își dispută meciurile de acasă echipa lui Gică Hagi, Farul Constanța, campioana din urmă cu doi ani. Este prima victorie a arădenilor pe arena de la malul Mării Negre de la promovarea din 2020.
Acolo, la Ovidiu, a început drumul echipei UTA în prima ligă în toamna anului 2020, acel sezon de pandemie jucat fără spectatori. A fost 1-1, după o partidă excelentă făcută de debutantul, pe atunci, Horațiu Moldovan în poarta Bătrânei Doamne, iar Buhăcianu a înscris și el, pentru 1-1, după ce Iancu a deschis scorul din penalty. Acum, după cinci sezoane pe prima scenă, UTA și-a asigurat prin victoria de la Ovidiu și un al șaselea sezon la acest nivel.
Farul era favorită din mai toate punctele de vedere: locul în clasament, valoarea lotului, faptul că juca acasă și în ciuda celor două remize din sezonul regulat, nu se poate uita acel 5-1 de la Arad, din Cupa României, meci în care echipa lui Hagi a făcut instrucție cu cea a lui Rednic.
Acum, mai inspirat a fost Rednic, cel care a pariat din nou pe Zsori – după evoluția foarte bună cu Petrolul, iar maghiară-românul nu l-a dezamăgit. Dar nu numai Zsori a fost la nivel înalt, a fost și Iliev, a fost și Poulolo, Cristi Mihai a dominat clar mijlocul terenului, iar Costache, deși foarte egoist, a contribuit și el din plin la victorie. Iar acum, pe final de sezon, a punctat atât pe tabelă cât și la impresia artistică cipriotul Tzionis, care parcă ar mai vrea un sezon în roșu și alb, la Arad.
Acum, o victorie așteptată de toată lumea cu Buzăul, o duce pe UTA cel puțin pe locul al treilea din play-out, adică locul 9 la general, loc care mai aduce câteva sute de mii la bugetul plin de datorii al clubului. Un loc 9 într-un sezon în care UTA a fost mai slabă în jocurile directe decât ultimele clasate, Sepsi, Slobozia și Buzău, dar totodată un sezon în care UTA a învins în deplasare două echipe din play-off, CFR Cluj și „U”. Un sezon în care evoluțiile nu au avut constanță, un sezon caracterizat de Rednic ca „unul ratat”, asta în timp ce Alexandru Meszar se minte singur când spune că a fost peste așteptări pe toate planurile.
NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE
Iliev – 8 – Intervenții excelente ale fostului portar de la Arsenal, cea mai bună fiind cea din debutul partidei la lovitura de cap a lui Alibec. Nu i se poate atribui vreo vină la golul marcat de internaționalul român din echipa lui Hagi.
Dussaut – 6 – Un joc în general bun fără a ieși prea mult în evidență.
Poulolo – 6,5 – Și-a văzut de fișa postului, a fost atent în marcajul om la om, dar a fost și depășit de câteva acțiuni ale celor de la Farul.
Conte – 6,5 – Revenit în primul unsprezece, Conte a avut o evoluție decentă.
Trif – 6 – Atent în defensivă dar fără a ajuta prea mult echipa în jumătatea adversă, Trif a făcut și el un joc bun.
C. Mihai – 8 – Este evident că Mihai trage de el pentru a-i demonstra lui Pancu că merită cu prisosință un loc în lotul României U21 la Euro din Slovacia. A fost cu un cap peste toți în linia mediană și de la el a și plecat primul gol marcat de UTA.
Hrezdac a evoluat prea puțin pentru a putea fi evaluat
Van Durmen – 6,5 – Capacitate de efort bună, belgianul s-a dovedit util la mijlocul terenului.
Zsori – 7,5 – Un nou joc prin care i-a demonstrat lui Rednic că merită un loc și în lotul din sezonul viitor. A încasat acel cartonaș roșu din cauza unui gest stupid.
Omondi – 6 – Intrat în plină dominare a Farului, Omondi nu și-a etalat nimic din calitățile sale ofensive.
Mpoku – 6 – Cu o bună viziune dar totuși mult prea lent chiar și pentru fotbalul lent din Superliga.
Rassoul – 6 – Intrat pentru a conserva avantajul de pe tabelă, acesta s-a achitat de sarcinile primite de pe bancă.
Tzionis – 7 – Ne-a luat ochii cu Oțelul, apoi parcă a uitat fotbalul vreme de câteva etape, iar acum, pe final, Tzionis nu doar că a marcat dar a și făcut un joc bun pentru a-i demonstra lui Rednic că merită cei, probabil 100.000 de euro pentru a juca la Arad și în sezonul viitor.
Țăroi a evoluat prea puțin pentru a fi evaluat. A fost debutul său în Superliga.
Costache – 7,5 – Declarat jucătorul meciului de cei de la LPF, Costache s-a dovedit a fi egoist atât la golul lui Zsori, când a șutat la poartă în loc să paseze, dar și imediat după gol când UTA a scăpat în superioritate și acesta a ales să șuteze de la 20 de metri peste poartă. Chiar și așa, Costache rămâne cel mai bun jucător al echipei din acest sezon, la concurență cu Iliev.
Dragoș – a evoluat prea puțin pentru a putea fi evaluat
Antrenor: Mircea Rednic – 7 – De data aceasta a fost inspirat la primul unsprezece, a nimerit și schimbările, echipa a arătat prospețime și dorință și a făcut un joc bun în fața unei formații recunoscută pentru posesia sa.
Comentariile portalului
Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară: - pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură) - refuză să pună în aplicare sentinț (...)
Atitudinea personagiilor publice surprinse in fotografii transmit un mesaj comun: “cainii latra, caravana trece”! Oricum ar fi ei se simt legitimati si mandrii; le plezneste obrazul si burdihanul de placere! (...)
Excelent! Felicitări, e încununarea unei cariere deosebite!