Urmările scandalului de pe Tarafului! Trei bărbați au fost reținuți

    de Special Arad | 23 July 2022, 2:29 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Comunicat. În continuarea investigațiilor desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, violare de domiciliu, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, în dimineața zilei de 23 iulie a.c., au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară.

    Perchezițiile s-au desfășurat la imobilele a 3 bărbați, cu vârste între 32-47 de ani, din Arad, care, în ziua de 20 iulie, ar fi amenințat un bărbat și familia acestuia, utilizând pentru intimidare și un pistol neletal, cu gaze.

    Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca rezultat ridicarea, în vederea continuării cercetărilor, mai multor obiecte contondente, bâte, pari din lemn, obiecte ascuțite pentru înțepare/înjunghiere, confecționate artizanal, precum și un pistol de tip airsoft cu încărcător și un tub de CO2.

    În baza probatoriului administrat, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

    Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor municipiului, cei ai Serviciului Criminalistic și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

    Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.