Noi reguli în starea de alertă: a fost mărit numărul de persoane, în grupuri, care pot practica sportul în aer liber
Guvernul a modificat, miercuri, hotărârea privind starea de alertă și a introdus noi măsuri în ceea ce privește regulile de distanțare fizică și protecție sanitară. Astfel, printre altele, a fost mărit numărul de persoane care pot practica sportul în aer liber în grupuri de la șase la zece persoane.
„A fost propusă și adoptată o hotărâre de guvern pentru modificarea HG privind starea de alertă. Astfel, au fost introduse noi măsuri în ceea ce privește regulilor de distanțare fizică și protecție sanitară. Este permisă organizarea și desfășurarea de traininguri și work-shopuri cu un număr de participanți de maxim 20 de persoane”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban.
El a mai precizat că au fost reglementate activitățile pentru personalul din cadrul domeniilor de ordine publică și apărare, cu participarea a maximum 200 de persoane și pentru desfășurarea evenimentelor organizate de corpul diplomatic se impune păstrarea regulilor de distanțare fizică cu asigurarea unui spațiu de patru metri pentru fiecare participant.
Foto: Capital












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)