Nicușor! Las-o așa, că e bine! Văd fraierii că e închis drumul

    de Mihai Todoca | 5 februarie 2020, 11:30 AM | Telefonul cititorului | Topic special

    2

    În timp ce Sergiu Bîlcea și Cionca se tot laudă pe facebook cu zecile de kilometri de drumuri care sunt făcute sau se află în lucrări (nu trageți speranță pentru Arad-Șiria, acela se află în procedura de contestație a licitației, deci tributul mașinilor rupte pe acel drum se va plăti în continuare ), cetățenii plătitori de impozite, taxe, roviniete și alte bazaconii de acest fel fac pe drumarii! Dacă în 2017, în Dolj niște tineri care s-au gândit să cârpească cu cărămizi drumul de pământ care devenea impracticabil când ploua, riscau pedeapsa cu închisoarea, ne punem întrebarea ce ar trebui făcut cu doamna Alina care a îndreptat (a se citi ridica de pe jos) un semn de la drumarii care anunțau că drumul către Șilindia e închis? Măcar o amendă, dacă nu închisoarea. Bineînțeles că suntem ironici, dată fiind situația de față.

    Femeia nu s-a pus de nebună să verifice drumurile din județ, să vadă dacă corespund toate din punct de vedere al semnalizărilor. Ca orice cetățean normal, unul cu bun simț și grijă față de alții, dar condus de tot felul de parveniți, doamna care ne-a trimis pozele recunoaște că prima dată a tras țeapă și a mers pe drumul către Șilindia… până a văzut că e blocat.

    Așa că a făcut cale întoarsă și abia atunci a observat semnul care era culcat pe jos și care anunța că drumul e închis. S-a dat jos din mașină și l-a pus în picioare pentru ca restul șoferilor să îl vadă și să nu pățească la fel.  Cum spuneam, Alina a avut grijă de ceilalți concetățeni, și s-a gândit la siguranța lor, nu cum au făcut-o drumarii. Ne punem o simplă întrebare: dacă era o urgență medicală, iar ambulanța rămânea blocată în trafic din cauza drumului? Nu mai răspundem, au făcut-o deja cei care ne conduc.

    Cât despre semnul respectiv, recunoaștem că este o capodoperă de art și recunoaștem stilul inconfundabil al lui Nicușor din grupa pregătitoare.

    P.S. Referitor la drumul la care făcea Alina referire, CJA-ul ne anunța acum o săptămână că „Drumurile pe care vom lucra în 2020 sunt Arad – Şiria – Pâncota, Pâncota – Buteni, Nădab – Seleuş, Sintea Mare – Şepreuş, Sântana – Sintea Mică, Tauţ – Târnova, Sânmartin – Olari – Caporal Alexa, Bârsa – Moneasa – Limită de judeţ Bihor, Gurahonţ – Buteni, Zăbalţ – Limită de judeţ Timiş. Prin aceste investiţii închidem ciclul administraţiei 2016 – 2020 şi putem spune de acum că în aceşti patru ani am avut cele mai mari investiţii în drumurile judeţene în ultimii 30 de ani. Suntem pe un drum bun şi sunt convins că administraţia condusă de preşedintele Iustin Cionca şi PNL va continua să construiască pentru arădenii în următorii patru ani”.”

    Acum, râmăne de văzut…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ei, na! Asta va preocupa pe voi? Treaba cu drumurile judetene e doar ”reclama” care sa arate ca ”marele, inegalabilul, tanarul si formidabilul manager” e cel mai potrivit pentru postul de primar! Eu i-as ura (si dori) ca macar jumatate dintre camioanele cu care se lauda ca ”rupe” Europa sa circule o singura luna pe drumurile lor fantastice din judet! Sa vedem daca dupa aceea mai ajung pana la Gyula… 🙂

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.