Nicole Kidman va fi onorată cu premiul „Women in Motion” la Festivalul de Film de la Cannes





Nicole Kidman va primi „Women in Motion”, care recompensează personalităţile care „promovează locul femeilor în cinematografie şi societate”, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, în luna mai, informează ProTv.
„Este pentru prima dată când Nicole Kidman revine la Festivalul de la Cannes de la premiul pe care l-a primit la cea de-a 70-a ediţie, în 2017″, au declarat grupul de lux Kering, iniţiatorul premiului, şi organizatorii festivalului.
„Rol după rol, cu nuanţele, punctele forte şi felurile specifice fiecărui personaj, (Kidman) a întruchipat femei care se eliberează de lanţuri”, a salutat delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux, într-un comunicat.
Pentru această a zecea ediţie, organizatorii au ales una dintre cele mai cunoscute feţe de la Hollywood: actriţa şi producătoarea în vârstă de 57 de ani nu a părăsit marele ecran din anii 1990, cu o serie de roluri remarcabile în „Eyes Wide Shut” (1999) şi „Moulin Rouge”, care a deschis festivalul în 2001.
Câştigătoare a unui Oscar pentru interpretarea Virginiei Woolf în „The Hours”, ea a mai primit un premiu în septembrie anul trecut, la Festivalul de Film de la Veneţia, pentru rolul din „Babygirl”, un thriller erotic de nouă generaţie în care şi-a schimbat imaginea glamour.
Citește și:
Teatrul ROD aduce „Micul Prinț” la Arad, la Marionete · Special Arad
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)