Nicolae Bara, înapoi la UTA? Meszar este în căutare de investitor după ce a refuzat în vară „grupul Apreutese”





Vi-l mai amintiți pe Nicolae Bara? Cu siguranță, orice fan al echipei UTA, cu vârsta de peste 25 de ani, își amintește de el.
A apărut la club în vara anului 2006 și chiar în ziua în care începea Campionatul Mondial din Germania, înainte cu câteva ore de meciul inaugural disputat de Germania și Costa Rica, Nicolae Bara era prezentat ca noul investitor al clubului alături de Sandu Ion. Cei doi au finanțat echipa vreme de un an și câteva luni, după care, ruptura dintre ei a dus și la retrogradarea echipei în liga secundă în vara anului 2008, dar și la un colaps financiar care a fost aproape să ducă la falimentul clubului.
Sub patronajul lui Nicolae Bara și Sandu Ion, UTA a preluat locul echipei Liberty în prima ligă într-o vară în care Bătrâna Doamnă a retrogradat pentru prima dată în istorie în Liga a 3-a.
A fost adus la Arad de Constantin Traian Igaș. Arădeanul care a fost ministru de interne în 2010. Atât Igaș cât și Nicolae Bara erau deputați din partea Partidului Democrat în perioada 2004-2008, între cei doi legându-se o strânsă prietenie. De altfel, la conferința de presă în care a fost prezentat Nicolae Bara, acesta a apărut cu Constantin Traian Igaș.
În ultimele zile, în jurul clubului UTA a apărut zvonul că Nicolae Bara este curtat pentru a investi din nou în clubul arădean. După ce a refuzat în vară grupul de investitori format din arădenii Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudi Vizental și Marius Grada, cunoscut și ca „grupul Apreutese”, Alexandru Meszar este în căutare de un alt investitor pentru a putea acoperi bugetul încropit în vară. Așa cum scriam și în acea perioadă, UTA are nevoie de un buget de aproximativ 6 milioane de euro în acest sezon, dar clubul nu poate „produce” mai mult de 4,5 milioane de euro.
Evident că toate zvonurile referitoare la revenirea lui Nicolae Bara la UTA sunt strâns legate de numele lui Constantin Traian Igaș.
De altfel, ultima prezență a lui Nicolae Bara pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad a fost chiar la invitația lui Igaș în vara anului trecut, la meciul UTA – FCSB, scor 1-1.
În perioada în care Nicolae Bara investea la UTA, între 2006 și 2008, era acționar la societatea Frigotehnica SA. Din informațiile noastre, el și-a cedat pachetul de acțiuni în urmă cu aproximativ 12 ani în schimbul sumei de 35 de milioane de euro. A fost și momentul în care a părăsit România și s-a mutat împreună cu familia la Viena.
Bara deține o fermă lângă orașul său de baștină, Giurgiu.
„Nu m-a mai interesat deloc fotbalul după ce am plecat de la Arad. Și la televizor mă uit rar la meciuri, dar azi nu puteam să-l refuz pe domnul Igaș. Mi-a spus să vin să o văd pe UTA, pe stadionul nou al Aradului și, într-adevăr, îmi place ceea ce văd. Publicul este așa cum mi-l amintesc, e frumoasă atmosfera”, a declarat Nicolae Bara pentru sportarad.ro în timpul meciului UTA – FCSB din vara anului 2021.
Comentariile portalului
Ce ziceti de bl A1-3 de la Fat-Frumos care este in reabilitare de 3 ani de zile si nici acum nu e finalizat ?
Daca nu le convine,pot sa isi dea demisia(nu de onoare,ca de unde nu este....)si sa mearga in privat; de ex.CTP Arad ii poate angaja ca (...)
Cod galben de ploi torentiale,in preajma alegerilor politrucii locali toarna cu promisiuni,doar-doar vor reusi sa prosteasca din nou plebea credula.