Nici pandemia, nici ploaia n-a „doborât” concertul Pop & Rock Simfonic de la ștrand | Foto – Video

Toate semnalele arătau la început că povestea de anul trecut se va repeta. Din nou la ștrand, din nou sub cod galben de ploaie. Până la urmă, însă, organizatorii și publicul meloman au avut noroc, ploaia a plecat la fel de repede cum a venit chiar la ora 19, când începuse concertul Pop & Rock Simfonic și în locul norilor mohorâți a venit soarele strălucitor, care a eliminat în foarte scurt timp urmele ploii.
Un lucru diferit față de anul trecut a fost, în schimb, numărul publicului, cauza nefiind neapărat ploaia, ci pandemia care ne influențează viața de zi cu zi în continuare, într-un fel sau altul, chiar dacă mai moderat decât în urmă cu trei luni. Tuturor celor care au venit la concert li s-a luat temperatura la intrare, iar distanțarea socială obligatorie a făcut ca în fața scenei să se adune doar în jur de 60 – 70 de oameni, la care se mai adaugă cei care au ales să asculte concertul de la terasele din apropiere. Din cauza distanțării obligatorie, nici orchestra simfonică nu a fost completă.
Evenimentul a fost împărțit în două, în prima parte urcând pe scenă cele două invitate speciale: Claudia Diaconu Iordache (nai) de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, cea care l-a avut ca maestru pe marele Gheorghe Zamfir, și arădeanca Sara Gheorghe (marimbă), elevă a Colegiului de Arte „Săbin Drăgoi” din Arad, percuționistă membră a Orchestrei Române de Tineret și de ani de zile o colaboratoare a Filarmonicii Arad. Dirijorul Orchestrei simfonice a Filarmonicii Arad a fost Dorin Frandeș.
În a doua parte a concertului, la fel ca anul trecut, cap de afiș a fost trupa arădeană Sur Austru, formație din a cărei componență face parte și flautistul Filarmonicii Arad, Ionuț Cadariu. Trupa este continuarea muzicală și lirică a formației Negură Bunget, având în componență membri care au activat în diverse etape ale acestei formații, alături de muzicieni care activează în trupele Grimegod sau Kultika (Ștefan Zaharescu – vocal, Tibor Kati – vocal/chitară/keyboards, Corodan Ovidiu – bas, Petrică Ionuțescu – instrumente tradiționale, Mihai Florea – chitară, Nădăban Sergiu – tobe și Ionuț Cadariu – flaut).
Claudia Diaconu Iordache, în concert la "Pop rock simfonic", alături de Filarmonica Arad.
Cântăreața de nai l-a avut maestru pe Gheorghe ZamfirPosted by Special Arad on Friday, June 19, 2020
Percuționista arădeancă Sara Gheorghe, în concert la "Pop rock simfonic", alături de Filarmonica Arad
Posted by Special Arad on Friday, June 19, 2020
Posted by Sur Austru on Friday, June 19, 2020
Comentariile portalului
Vorba aceea... dacă nu ai greșit niciodată în presă, înseamnă că nu ai „trăit-o”. Îmi asum criticile, dar vă subliniez că o să mai greșim. Și pentru (...)
Bătălia pentru ciolan? sau crearea unei imagini de victima a lui Cargus,o tendința de spălare, apretare, de cosmetizare adică cum s-ar spune:el a vrut, (...)
Ce "jurnalist" de top la Special Arad, e foarte profi scris articolul. Alin Olteanu wtf