Seria de conferințe „Antreprenor în Arad”, lansată astăzi la UVVG





Comunicat UVVG. Sala de conferințe a Campusului Universitar al UVVG a găzduit astăzi o dezbatere interesantă pe tema primilor pași în antreprenoriat. Evenimentul, regăsit în seria de conferințe „Antreprenor în Arad”, susținută de Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie a UVVG, are drept scop expunerea studenților la noi experiențe din care își pot extinde orizontul de cunoaștere în dezvoltare personală.
Speakerul primei întâlniri cu studenții din seria conferințelor „Antreprenor în Arad” a fost cunoscutul influencer, Cristina Frangopol. Cu o experiență bogată în antreprenoriat, pasionată de artă culinară și CEO al companiei Lemon&Lime Management, aceasta a abordat aspectul antreprenorial din perspectivă personală, angrenând studenții într-un exercițiu interactiv constructiv și educațional.
Antreprenoriatul este considerat motor al economiei, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie încearcă să își pregătească studenții pentru piața forței de muncă în care vor trebui să se integreze după finalizarea studiilor.
„La inițiativa doamnei Rector, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, încă de anul trecut universitar, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a început o serie de workshop-uri desfășurate sub genericul „Antreprenor in Arad”. Astăzi ne-a onorat cu prezența și a împărtășit din experiența sa studenților, doamna Cristina Frangopol, manager, influencer și om de business activ în mediul antreprenorial arădean. Evenimentul de astăzi se încadrează în această serie, care se dorește a fi un exemplu de bună practică în consolidarea legăturilor dintre cunoaștere și dezvoltarea durabilă, printr-o sinergie între mediul academic și mediul de business din orașul și municipiul Arad ” a declarat conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector UVVG Arad.
Conferințele „Antreprenor în Arad” se organizează lunar în cadrul Campusului Universitar al UVVG.
Citește și: Drumul Bârzava- Minișel, interzis vehiculelor cu tonaj de peste 7,5
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)