Netflix ia măsuri drastice. Se va impune obligativitatea de a viziona ceva, o dată la 31 de zile

Pentru că numărul abonaţilor începe să scadă, lucru direct proporţional cu scăderea veniturilor, reprezentanţii companiei sunt decişi să ia măsuri. După luni bune în care au tot transmis avertismente în acest sens, aceştia au dezvăluit, punctual, care vor fi paşii următori.
Contul Netflix va mai fi partajabil doar în interiorul unei singure gospodării. Cum va fi acest lucru posibil? Netflix le va cere utilizatorilor să se conecteze la Wi-Fi dintr-o singură locaţie, care va fi setată drept locaţia principală.
Vor fi utilizate informații precum adrese IP, ID-urile dispozitivelor și activitatea contului pentru a determina dacă un dispozitiv conectat la locația principală.
De asemenea, utilizatorilor li se va impune să deschidă aplicația sau site-ul Netflix din locul respectiv și să vizioneze ceva, cel puțin o dată la 31 de zile. Nerespectarea acestei reguli va duce, automat, la blocarea dispozitivelor. În cazul în care unul sau mai multe dispozitive au fost blocate incorect, utilizatorii sunt nevoiţi să contacteze reprezentanţii Netflix.
Noul regulament va fi disponibil accesând „Centrul de ajutor Netflix ”, o pagină care descrie cum ar trebui să fie partajat contul și cum nu ar trebui. În această secţiune pot fi verificate toate detaliile cu privire la partajarea unei parole. Vestea bună este că nu vor fi taxați suplimentar deținătorii de cont ale căror informații sunt folosite în afara caselor lor.
În schimb, vestea proastă este că încercarea de conectare din altă parte va duce la blocarea temporară a accesului la cont, de pe respectivul dispozitiv.
În teorie, noua măsură va împiedica utilizatorii să se conecteze la noi dispozitive pe timpul unei călătorii. În practică, a fost deja concepută o soluție pentru o astfel de situație.
Cei care doresc să vizioneze Netflix pe un televizor inteligent al hotelului, laptopul companiei şi nu numai, pot solicita un cod temporar, în momentul conectării. Acest lucru le va oferi acces la cont timp de șapte zile consecutive.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Ați greșit adresa. Orice jurnalist de la Special Arad își permite să scrie și să critice pe cine dorește, atâta timp cât critica e bazată (...)
Conceptia rationala ar fi : spatiul verde 1000 m.p. in fata bisericii, pe restul de 2000 m.p. sa fie parcare auto, cu pomi decor si trandafiri, unde pot parca si credinciosii (...)
Pentru că Adriana Barbu a analizat doctoratele celor care sunt în conducerea ADMINISTRAȚIEI locale... ultima dată când am verificat, Gheorghe Falcă nu mai e primar, ci doar europarlamentar, (...)