vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nedav, la cinci puncte de primul titlul în Liga Desavoia! (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 5 aprilie 2017, 8:55 PM | Sport

    0

    De cinci puncte mai are nevoie Nedav pentru acâștiga titlul la Liga Desavoia. Mai sunt cinci etape până la final, iar Luciano, a doua clasată poate acumula maxim 85 de puncte, iar în eventualitatea egalității depuncte cu Nedav, ultima echipă ar beneficia de rezultatele directe.

    Duminică, Nedav a învins clar, scor 3-0, echipa FC Premiere, într-un meci care a fost capul de afiș al etapei. Lipsită de mai mulți jucători, Nedav s-a apărat excelent, Huțan făcând din nou minuni în poartă. Golurile celor de la Nedav au venit pe contraatac, în condițiile în care aproape tot meciul a fost un permanent atac pozițional al celor de la Premiere, cu mingea plimbată de-a latul careului advers, dar fără nicio concretizare pe tabelă. Prin această victorie, Nedav menține avansul de zece puncte de Luciano, echipă care a învins cu 5-2 pe ultima clasată, Royal Caffe.

    Pe locul al treilea, la 20 de puncte distanță de lider, și la zece de Luciano, este Ergad, echipă care a trecut tot cu un scor de neprezentare de Dortmund, echipă care a fost revelația începutului de retur, dar care și-a pierdut mult din turație în ultimele etape.

    Yazaki a învins Sistema cu 3-2, într-un meci în care Sistema a întors de la 0-1, iar Yazaki a revenit în ultimele zece minute cu două goluri câștigătoare. De asemenea, Gloria Bujac a trecut cu 3-0 de Șoimoș, astfel că și Yazaki și Bujac au acumulat 58 de puncte și au trecut deasupra celor de la Premiere, lupta pentru locul al 3-lea fiind deschisă.

    ACU a trecut de Simco, scor 1-0, prin reușita lui Beleiu, victoria celor de la ACM scoțându-i definitiv din cărțile retrogradării.

    ligadesavoia 11 ligadesavoia 12 ligadesavoia 13

    IMG_0189 IMG_0190 IMG_0191 IMG_0192 IMG_0193 IMG_0196 IMG_0197 IMG_0198 IMG_0199 IMG_0203 IMG_0204 IMG_0205 IMG_0207 IMG_0208 IMG_0209 IMG_0210 IMG_0212 IMG_0213 IMG_0214 IMG_0216 IMG_0217 IMG_0219 IMG_0221 IMG_0222 IMG_0223 IMG_0224 IMG_0226 IMG_0228 IMG_0229 IMG_0230 IMG_0231 IMG_0233 IMG_0234 IMG_0235 IMG_0236 IMG_0237 IMG_0238 IMG_0239 IMG_0240 IMG_0241 IMG_0243 IMG_0244 IMG_0245 IMG_0246 IMG_0247 IMG_0248 IMG_0249 IMG_0250 IMG_0251 IMG_0252 IMG_0253 IMG_0254 IMG_0255 IMG_0256 IMG_0257 IMG_0259 IMG_0260 IMG_0261 IMG_0262 IMG_0263 IMG_0264 IMG_0266 IMG_0267 IMG_0272 IMG_0273

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.