Neatenția la volan: două evenimente rutiere în doar 30 de minute, în două dintre sensurile giratorii din Arad





La primul dintre evenimentele rutiere care au avut loc astăzi în două dintre sensurile giratorii din municipiul Arad, în jurul orei 12:00, șoferul a reușit performanța de a se „cocoța” pe structura centrală a sensului giratoriu de la Dedeman, unde s-a oprit.
Deocamdată nu știm care sunt cauzele ce au dus la incidentul rutier, însă cert este că, din fericire, șoferul nu a suferit răni grave.
Situația în sine a creat pe un site de socializare un șir lung de comentarii la adresa șoferului, unele mai amuzante, altele foarte serioase: „Probabil nu a mai găsit loc de parcare la Dedeman”, „Chiar așa plină e parcarea la Dedeman?” sau „Poate este la vanzare :)”.
Al doilea eveniment rutier a avut loc la doar jumătate de oră distanță de primul, în jurul orei 12:30, în sensul giratoriu, în apropierea magazinului Metro.
De data aceasta, un camion care transporta două remorci încărcate s-a răsturnat, în timp ce încerca să pătrundă în sensul respectiv. Se pare că șoferul a intrat în sensul giratoriu cu o viteză nepotrivită pentru încărcătura pe care o transporta și a pierdut controlul asupra vehiculului.
Remorca s-a răsturnat, iar o parte din încărcătură s-a împrăștiat pe carosabil.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje ale ISU Arad, precum și reprezentanți ai Biroului Rutier.
Din fericire, nu au fost raportate victime, însă incidentul a provocat aglomerarea traficului.
Polițiștii au dirijat traficul pe un singur sens pentru a evita un blocaj și întârzieri semnificative în trafic.
Comentariile portalului
Pentru Tovarasul Bulbuc,nu trebuie sesizari sa opresti un abuz de zgomot ci bun simt.Nu tot orasul este amator de festivaluri platite din banii aradenilor.
oltean mare suporter stabilit in tm, venit la meci sa sustina craiova si a zis ca o face cu insemnele cimisorii. elita, top de destept.
Ce etichete jignitoare visezi? Gică Ultras are comportament huliganic, de grobian. Piticul Buratino, e, diliu, recitește declarațiile, urmărește emisiunile la care a fost invitat. Cat despre (...)