Mă pornesc mai greu să scriu despre fotbal. În fond, nu sunt un specialist, nu am contact direct, zilnic și nemijlocit cu fenomenul, așa cum au colegii mei, jurnaliștii sportivi. Eu? Mă mulțumesc să comentez mai mult în calitate de suporter. Să și critic, să și exagerez, uneori… Dar, încerc, de asemenea, să îmi păstrez un echilibru emoțional și, implicit, de exprimare. Revenind, după suma de argumente expuse ca scuze pentru subiectul abordat, mă pornesc greu să scriu despre fotbal. Dar…

Efectiv, nu m-am putut abține, văzând atâția „specialiști” pe metru pătrat, în ale fotbalului, în minunatul areal al Facebook-ului. Analize peste analize. Vinovați? Toți!!! Ba Gyuszi Balint, ba jucătorii, ba conducătorii, ba primarul. Argumente? Cât încape… Toate pe fondul unui leit-motiv fundamental: echipa asta nu îi merită pe ei, „specialiștii”.

Cine sunt acești specialiști, acești critici? Păi, criticii sunt majoritatea celor care acum o săptămână îi ridicau în slăvi pe aceiași jucători, pe același antrenor, „murmurând” printre taste: Europa, venim! Aceiași care acum dau de pământ cu propriile lor argumente care, de fapt, nici nu prea sunt argumente și, în majoritatea cazurilor, nici nu prea sunt ale lor.

Cine (mai) sunt acești critici? Tocmai aceia care postează în draci că Primăria nu dă bani la UTA, „banii” lor, cum ar veni. Aceiași care-și bagă unghia în gât când e vorba să dea 10 lei pentru un bilet virtual, ca să nu mai spun de abonamente, tot virtuale (cât timp nu sunt lăsați suporterii în tribune).

În fond, extrapolând, una dintre tarele noastre, ale românilor, este cea a capacității noastre multifuncționale în a ne da cu părerea, fără o implicare efectivă, directă, ci doar așa… „consultativă” și fără a oferi soluții viabile. Dar care părere este neapărat acidă, însoțită fie de cuvinte elitiste, fie vulgare, totul sub copertina lui „las’ că știu eu!”. Acești veritabili „Inspector Gadget” multiplicați sunt practic peste tot, în toate domeniile, nu doar în fotbal, agricultură sau, mai nou, COVID. Și „e” mulți.

Închei cu o vorbă de duh pe care o folosesc deseori pe la miuțele la care (mai) particip. Deseori spun despre vreun jucător care a jucat… „încălțat invers”: Ehe, de-am fi avut vreo trei jucători ca icsulescu. Problema a fost că am avut vreo șapte ca el! Așa și cu „specialiștii”. Sunt ei utili într-un fel, da-s prea mulți.