Ne pregătim de război… golind Cetatea Aradului? Tehnica de luptă a Batalionului „Radu Golescu” din Subcetate a fost încărcată în tren și este în drum spre Germania (FOTO EXCLUSIV)





Oficialii militari ai Batalionului 191 Infanterie „Radu Golescu” din Subcetate banalizează evenimentul – dar, după știrea noastră, este pentru prima oară în ultimele (multe) decenii în care TOATĂ tehnica militară a unității de elită a Aradului este încărcată în vagoane de tren și părăsește țara!
„Este vorba de exerciţiul multinațional Combined Resolve V (CbR V), ce va avea loc în perioada 15 octombrie–22 noiembrie, în facilităţile partenerului american de pe teritoriul Germaniei, în bazele Hohenfels şi Grafenwoehr. La exercițiu vor participa aproximativ 4.600 de militari din 10 state membre NATO, cât și din trei state partenere NATO” – este „fața la vedere” a exercițiului, conform comandanților militari.
Colonelul Cristian Dinulică, comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat, a declarat pentru presă că „aceasta este prima dată când batalionul iese în afara granițelor cu tehnica de luptă din dotare” scopul urmărit „fiind acela de a vedea modul de îmbarcare și transport a tehnicii pe calea ferată pe o distanță destul de mare.”
Trenul a fost a fost tras pe o linie ferată în Gara Aradul Nou, a fost încărcat alaltăieri, 11 octombrie, iar luni, 12 octombrie, a plecat spre Germania. Încărcătura conține toată tehnica mililitară de care Batalionul are nevoie în cadrul exercițiului: amfibii blindate, tehnică specială de comunicații, tehnica pentru realizarea suportului logistic – autocisterne cu/pentru combustili și apă -, tehnică și armament specific pentru infanterie și armament greu.
În aceeași ordine de idei, oficialii militari neagă faptul că această aplicație are la bază frământările din Europa și nici nu agreează legătura dintre cedarea Cetății Aradului circuitului civil de către Ministerul Apărării Naționale și încărcarea întregii tehnici militare în vagoane.
Comentariile portalului
LoL. Cica impartiali. Hai ca e buna asta!
Ce jenant! La Munchen a venit JD Vance care spune in clar ca anularea alegerilor s-a realizat de sistem la influnete din UE si au folosit argumente subrede provenite de (...)
De ce nu se prezintă un punct de vedere sau o declarație și din partea celor care au respins accederea scriitorului în rândul academicienilor ? Așa ar fi (...)