Ne aflăm în preajma sărbătorilor Crăciunului, perioadă a anului în care aşteptăm de la cei din jurul nostru, aşa după cum de altfel aşteaptă şi ei de la noi, un altfel de comportament, unul în care să împletim bunătatea cu credinţa, pacea cu mulţumirea de sine, îngăduinţa cu liniştea sufletească, … , vorba cu fapta. Şi ca vorba să fie faptă, şi nu orice faptă ci una bună, m-am gândit că n-ar fi rău să mă aplec prin fapte bune spre ajutorarea aproapelui. Eh, nu o fi uşor, asta nu pentru că nu am tolba plină cu intenţii bune pe care aşa, ca la comandă, le voi transforma cât ai clipi în fapte bune, ci mă tot gândesc cum să-mi recunosc aproapele?

Uite aşa, pornit pe fapte mari, înfaşc punga cu resturi menajere, sting becul în hol şi ies optimist pe uşa apartamentului. Nu apuc să învârt bine cheia în broasca uşii că mă şi întreabă o mogâldeaţă de om, rău îmbrăcat şi urît mirositor: -“Domnu’! Nu aveţ’ ceva încălţări vechi!” Mă uit încruntat la iel şi apoi îl reped: -“Cum ai intrat în bloc, mă? Ce crezi că-i aici, sat fără câini? Hai, ieşi şi nu care-cumva să-ţi treacă prin cap te miri ce!” Iese mogâldeaţa de om, ies şi eu, fac trei paşi şi inspir aier curat gândind:–“Da! E o zi minunată de iarnă, perfectă  pentru a face fapte bune”. Nu apuc să arunc punga cu resturi menajere în containerul de gunoi că mă şi strigă un boschetar, de la distanţă: –“Frateee! Nu ai pâine în pungăăă!” Nu îi răspund. Sunt singur la părinţi, aşadar nu am fraţi şi la urma urmei pentru o bucată de pâine trebuie să lucrezi. Arunc punga în container, ajung la maşină o admir din priviri şi apoi mulţumit că e destul de elegantă (la zecile de mii de euro date recent pe ea nici nu pot concepe să fie altfel) îmi aşez servieta din piele adevărată pe bancheta din spate, lângă ea paltonul subţire şi fin, de firmă, după care urc şi pornesc motorul, care începe să zumzăie aproape neauzit printre versurile unei colinde binecunoscute (“…, ne daţi ori nu ne daţi?…”). Pornesc de pe loc, însă nu apuc bine să ies la “principală” că gata-gata e să-mi lovească maşina o femeie blondă cu o maşină ieftină pe luneta căreia stă lipit semnul exclamării. Îi fac câteva semne nepotrivite, dau mărunt din buze, după care schiţez un scuipat simbolic în sân zicându-mi în gând:–“Uite cum poate să-ţi strice ziua o nesimţită!” Îmi revin rapid, mă calmez că, na, doar mi-am propus să fac fapte bune azi, nu? Pe “centru”, la ora asta (9,45 – ora la care merg doar şefii la muncă), circulă maşini puţine drept pentru care semafoarele nu funcţionează. Mai bine ar funcţiona, că uite, aşa sunt nevoit să aştept la trecerea de pietoni să treacă toţi hăbăucii. Nu! Nu mai am răbdare, deschid geamul şi-l pun la punct pe un bătrân cu baston: –“Hai bătrâne! Ce te mişti ca melcul? Hai, că ne apucă al treilea război mondial după cum te mişti!” Bine totuşi că îl văzui pe bătrân, nu de altă dar cred că ar trebui să-mi sun babacul, n-am mai vorbit cu el cam de cinci luni şi nu se ştie, la vârsta lui de 82 ani … Ajung la birou şi îmi salut doar din priviri subordonaţii, care aşteaptă cu sufletul la gură să dau start concediului de sărbători. N-am să le fac bucuria asta până la sfârşitul programului, nu de altă dar subordonatul ţi se suie în cap dacă îi dai nas, nu? Ziua trece repede concentrându-mi atenţia în semnarea felicitărilor ieftine destinate colaboratorilor, în conversaţii telefonice lungi cu prietenii de la club şi în critici scurte aduse celor din subordine. Scurte, că deh, suntem în prag de sărbători.

În drum spre casă, trecând prin faţa mall-ului, mă frământă agresiv în gând întrebarea: –“Şi totuşi, cine-i aproapele meu?” Da! Cred că ştiu! Drept pentru care intru în mall şi după două ore ies cu un coş imens de cadouri, pentru soţie şi copil. Acum mă simt liniştit, am să-mi ajut aproapele, dar nu oricum ci în mod special, am alocat de data aceasta o sumă triplă acestui obicei sărbătoresc.

Seara târziu, mă întreb tot în gând:–“Oare nici anul acesta, de sărbători, nu-mi vor bate în uşă colindătorii, iar telefonul nu-mi va umple nici de data asta sufletul cu bucuria mesajelor rostite sau scrise de către cunoscuţi? Dacă nu, s-ar putea ca eu să fiu aproapele şi să am nevoie de ajutor? Fraţilor, pe mine cine mă ajută?”

Ne aflăm în preajma sărbătorilor Crăciunului, perioadă a anului în care aşteptăm de la cei din jurul nostru, aşa după cum de altfel aşteaptă şi de la noi, un altfel de comportament, …