Ne ard pădurile și vegetația! În doar câteva zile au fost incendiate 24 de hectare de teren





Comunicat. În acest sfârșit de săptămână (26.08-28.08.2022), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 120 de intervenții în situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 106 solicitări. De asemenea, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 7 incendii, precum și în alte 7 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane sau animale, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, recunoașteri în teren.
Din totalul celor 7 incendii care au avut loc în ultimele trei zile, 5 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, litieră de pădure, vegetație uscată, resturi meneajere), fiind afectate peste 20 ha de teren și aproximativ 4 ha de fond forestier.
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
În data de 28.08.2022, în jurul orei 23:30, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la litiera pădurii din localitatea Slatina de Mureș.
Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Secției de pompieri Bârzava cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 10 subofițeri.
La sosirea echipajelor, incediul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 4 hectare la nivelul litierei.
În sprijinul forțelor au intervenit și 10 pădurari ai Ocolului Silvic Săvârșin precum și 4 localnici din Slatina de Mureș.
Intervenția promptă a forțelor a condus la limitarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au fost afectate 4 hectare de litieră.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: „foc deschis în spații deschise”
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?