Nadal vs Murray, în semifinale la Roland Garros!





După ce în urmă cu o zi Novak Djokovic și Ernests Gulbis au făcut pasul decisiv spre semifinalele de la Roland Garros, miercuri a venit rândul celeilalte părți de tablou să își stabilească reprezentanții în careul de ași de la Paris, scrie digisport.ro.
Rafael Nadal și-a luat revanșa în fața compatriotului David Ferrer pentru înfrângerea de la Monte Carlo și s-a impus în 4 seturi. Liderul mondial a început prost reeditarea ultimului act de anul trecut de la Roland Garros, pierzând primul set cu 4-6. După aceea, Nadal a jucat ca la carte și a mai cedat cinci game-uri în cele trei acte rămase până la final, notează DigiSport.
Prin victoria cu 4-6, 6-4, 6-0, 6-1, Nadal și-a prelungit recordul de victorii consecutive la Paris la 33, dar este obligat să câștige titlul pentru a rămâne pe primul loc în lume. Prin calificarea în semifinale, Novak Djokovic este sigur de faptul că va fi lider mondial de luni, chiar dacă nu va câștiga trofeul, cu o singură condiție: duminică Rafa să nu ridice deasupra capului al 9-lea titlu la Roland Garros.
Adversarul ibericului în semifinale va fi Andy Murray. Câștigătorul de anul trecut de la Wimbledon arată cea mai bună formă după accidentarea din toamna trecută și l-a învins în sferturi pe favoritul gazdelor, Gael Monfils. Jucătorul din Scoția a câștigat în cinci seturi, cu 6-4, 6-1, 4-6, 1-6, 6-0 și s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinale la Roland Garros. Precedenta ocazie a fost în 2011, când a fost învins de viitorul adversar de vineri, Rafael Nadal.
Prin accesul în semifinale la Paris, Murray și-a atins două ținte: de luni va reveni în TOP 5 ATP, în condițiile în care îi va depăși pe David Ferrer, Tomas Berdych și Juan Martin Del Potro, și a devenit abia al 10-lea jucător din istorie care a bifat cel puțin două prezențe în semifinale la fiecare Grand Slam, scrie DigiSport.
Andy și Rafa se vor afla față în față pentru a 20-a oară. Scorul întâlnirilor directe este 14-5 în favoarea liderului mondial, care s-a impus și în urmă cu trei săptămâni, în cea mai recentă confruntare, din sferturile de finală de la Roma: 1-6, 6-3, 7-5.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)