sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Muzică mediteraneană, cu influențe de muzică populară din Provence, muzică clasică, jazz și hip-hop: Duo Montanaro la Arad

    de Special Arad | 26 aprilie 2022, 11:21 AM | Cultură | Muzică

    0

    Marți, 26 aprilie. de la ora 19.00, muzicienii de la Duo Montanaro vor concerta din nou la Arad, la Boeme Cafe & Bistro (str. Episcopiei nr. 21). La concertul organizat de către Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” vor cânta împreună Miquèu Montanaro și fiul său, Baltazar Montanaro. Cei doi au mai cântat în urmă cu cca. opt ani la Arad, la Aradi Kamaraszínház, după care un concert ad-hoc la Boeme Cafe.

    Miquèu Montanaro este un trubadur european al muzicii libere. Muzica lui nu cunoaște granițe, rădăcinile însă îl leagă de muzica provensală (Franța). Este un bun cunoscător al tradițiilor muzicale din Estul Europei. Pentru el improvizația, muzica populară și contemporană sunt teme de cercetare instrumentală și vocală.

    Miquèu și Baltazar – tată şi fiu –, doi interpreți care în prelucrările şi compoziţiile lor combină muzica mediteraneană cu cea orientală. Muzica lor este o lume deosebită a fluierelor mediteraneene, a viorii, a muzicii populare din Provence, a jazzului, a muzicii contemporane, a hip-hop-ului, a improvizațiilor și a muzicii clasice, inspirate și din muzica populară.

    Miquèu Montanaro & Baltazár Montanaro-Nagy cântă împreună încă din 2007 și urmează mereu un parcurs muzical special. Au lansat trei albume în limba maghiară: TOVÁBB, KI și în 2021 BE.  În aceste înregistrări, muzica și improvizația se alternează. Pe lângă dialogul muzical, creațiile lor reprezintă o concepție continuă despre muzică. Cei doi muzicieni scot la iveală o imagine despre lume pe drumul parcurs împreună, dar și separat. Acest mod de exprimare se numește „muzică deschisă”, permițând libertate în interpretarea muzicală și revărsând un echilibru spre ascultător.

    Biletele pentru concert sunt disponibile la prețul de 20 de lei (preț întreg), respectiv 10 lei (pensionari, studenți) și 5 lei (elevi), la casa de bilete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, precum și online, pe www.eventim.ro. Casa de bilete a teatrului funcționează după următorul orar: marți și joi între 9 și 13, respectiv între 16 și 18, miercuri și vineri între 10 și 16, sâmbătă și duminică între 10 și 12, respectiv 16 și 18. Luni, casa de bilete este închisă. Rezervări și informațiile suplimentare sunt disponibile la numărul de telefon 0744-475147.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.