Muncitori la mina Uricani, prinși sub un turn care s-a prăbușit peste ei!





Un turn de extracție s-a prăbușit miercuri la mina Uricani, din judetul Hunedoara, prinzând sub dărâmături doi muncitori. Echipele de intervenție încearcă să-i scoată de sub grămada de moloz, informează ISU Hunedoara.
Mii de tone de moloz s-au prăbuşit peste o autobasculantă în care se aflau trei muncitori care lucrau la ecologizarea minei Uricani. Unul dintre ei a reuşit să se salveze, în timp ce alţi doi au fost surprinşi sub dărâmături, informează ISU Hunedoara.
La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani specializate în misiuni de salvare şi ajutor medical, precum şi echipe ale SAJ Petrosani.
Cu ajutorul echipamentelor aflate în dotarea containerului multirisc vor fi tăiate şi îndepărtate dărâmăturile.
Concomitent, cu buldozere şi excavatoare aflate în dotarea Exploatării miniere şi a Primăriei Uricani sunt efectuate acţiuni de îndepărtare a materialelor de construcţie.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este