Motociclist lovit pe strada Mărășești, la intersecția cu strada Octavian Goga

Astăzi, în jurul orei 15, a avut loc un accident rutier pe strada Mărășești din municipiul Arad. Din cercetările polițiștilor a reieșit că un arădean de 20 de ani a condus o motocicletă pe strada Mărășești, iar la intersecția cu strada Octavian Goga a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 60 de ani, din municipiul Arad.
În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.
Comentariile portalului
Inca un trantor de intretinut la puscarie.
Oradea a făcut pași importanti spre a construi un parc fotovoltaic de 80 MV pe fostul depozit de zgură, care să alimenteze producția de hidrogen și stocarea acestuia (...)
Această observație pe care ați făcut-o dumneavoastră referitoare la cogenerare „prin gaz” s-a discutat și într-o ședință CLM din 31 august 2022. Atunci, Direcția Tehnică a explicat că î (...)