Moș Crăciun nu a uitat de copiii de la casa de copii din Frumușeni! Cei mici au primit jucării și alimente





În aceste vremuri dificile orice ajutor, oricât de mic, este văzut ca o binecuvântare. Perioada sărbătorilor de iarnă ne aduce mai aproape de cei pe care poate nici nu îi cunoaștem și ne face să vrem să le dăm o mână de ajutor celor care au cea mai mare nevoie. Vorbim despre familii nevoiașe, despre copii care n-au cu ce să se îmbrace și despre părinți care se chinuie să le pună ceva pe masă celor mici, în ziua de Crăciun. Moș Crăciun se străduiește să ajungă peste tot, însă el are și ajutoare. Multe persoane s-au mobilizat în ultima perioadă ca să ajute mai multe familii și acest lucru s-a văzut. Oamenii au fost îngeri pentru alți oameni, iar polițiștii au simțit nevoia să facă parte și ei din echipa celor care ajută, mai mult decât o fac de obicei.
Astfel, ieri, în Ajunul Crăciunului, polițiștii de la transporturi au fost Moș Crăciun pentru mai mulți copii. În ajunul sfintei sărbători a nașterii Mântuitorului, polițiștii de la Posturile de Poliție Transporturi Aeriene Arad și Transporturi Feroviare Aradul Nou, i-au „furat” atribuțiile lui Moș Crăciun.
Aceștia au împărțit pachete cu alimente și jucării copiilor de la Casa de copii MMC Frumușeni, precum si unor familii nevoiașe din municipiului Arad.
„Polițiștii au speranța că au reușit să aducă un strop de bucurie și de liniște în sufletele celor aflați în nevoie și că sărbătorile vor fi mai frumoase și pentru ei„, declară Adina Aconstantinesei, Purtător de Cuvânt IPJ Arad.
Comentariile portalului
Am scris despre temele pe care le pomeniți și nu mai insist. Chiar șo despre jurământ am scris. Am scris și despre ideologia progresistă și derapajele ei (...)
D-le Mărginean nu cred că in vreuna din comentariile mele aș fi insinuat vreodata ca aș băga vreun șoroșist in lagăr, în schimb țin minte sloganul ” (...)
Mda, e clar ce înțelegeți prin "soroșist". Nu vă pot contrazice îm ce spuneți despre Bolojan. Probabil lucrează în favoarea lui Soros... Dvs. știți mai (...)