sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Accident mortal la depozitul Mirada de pe centura Aradului. O femeie a fost strivită sub un stivuitor

    de Special Arad | 23 ianuarie 2026, 4:29 PM | Știri Arad

    0

    (foto: Special Arad)

    Plin de polițiști și de echipaje SMURD la depozitul Mirada aflat pe centura Aradului, acolo unde o femeie a fost accidentată de un stivuitor și a decedat.

    Incidentul a avut loc vineri după masa, iar la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei, astfel că a fost declarat decesul.

    Restul angajaților, cei care nu au fost martori, au fost lăsați să plece acasă pentru ca polițiștii să poată cerceta. Mai mult ca sigur, în zonă au fost chemați și reprezentanții ITM Arad, pentru că accidentul mortal s-a produs în timpul orelor de muncă.

    Despre acest incident tragic, IPJ Arad a transmis că femeia a fost acroșată de un motostivuitor condus de un bărbat de 49 de ani.

    „La data de 23 ianuarie 2026, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un incident, la un depozit de materiale de construcții din municipiu.

    Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 49 de ani, din Arad, în timp ce conducea un motostivuitor în curtea interioară a unui depozit de materiale de construcții, ar fi acroșat o femeie care se deplasa pe jos, prin curte. Din nefericire, în urma incidentului, femeia a decedat.

    În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru ucidere din culpă, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să fie luate măsurile legale”, a precizat IPJ Arad.

    Citește și: Incident la Palatul Suciu: tencuială căzută, într-o zonă intens circulată a Aradului

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.