Moment special: Primele meciuri de polo la bazinul din Subcetate!





Superliga Națională de polo a ajuns la faza grupelor valorice, după cele două turnee preliminare de la Brașov și Focșani. AMEFA Arad va evolua în grupa locurilor 5-8, urmând ca în prima etapă „dublă” să primească replica echipei CS Politehnica Cluj. Ambele jocuri vor avea loc la noul bazin din Subcetate, sâmbătă de la ora 18.00, respectiv duminică, de la ora 10.00.
Cosma: „Vrem două victorii cu Clujul”
Poloiștii arădeni au făcut de luni contactul cu noul bazin, iar impresiile nu puteau fi decât pozitive. „Normal este un bazin nou și nu putem fi decât mulțumiți. Sperăm să obținem două victorii în meciurile cu Poli Cluj”, ne-a declarat antrenorul echipei arădene, Cristian Cosma, care a adăugat că „antrenamentele și meciurile din perioada următoare le vom efectua în Subcetate”.
În ceea ce privește lotul, AMEFA se confruntă cu o singură problemă, Palotaș suferind o entorsă la un deget de la mână, în timpul unui meci desfășurat la turneul din Focșani.
„Va așteptăm în număr cât mai mare să facem inaugurarea acestui bazin, încununat cu victoria echipei noastre”, este îndemnul jucătorilor arădeni.
Intrarea spectatorilor este liberă
Proiectul Companiei Naționale de Investiții – de aproximativ 23.400.000 lei – a fost realizat în conformitate cu normele Federației Internaționale de Natație Amatoare și cuprinde un bazin de competiție (cu o dimensiune de 33,33 m x 25 m și o adâncime de 2,30 m) şi un bazin de antrenament (de 25 m x 12.5 m și o adâncime variabilă între 1,20 – 1,60 m). Cele două tribune au o capacitate totală de 400 de locuri, astfel că spectatorii sunt așteptați la acest moment special pentru poloul arădean, mai ales că intrarea este liberă.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)