Modernizarea străzii Diogene, pregătită de începere
Primăria pregătește încă din 2024 documentația necesară în vederea modernizării străzii Diogene, din cartierul Subcetate, iar acum s-a bifat și ultima parte antemergătoare începerii lucrărilor propriu-zise. S-a atribuit contractul pentru serviciile de asistență tehnică și dirigenție de șantier.
Oferta câștigătoare a fost selectată joi, 26 martie, fiind cea depusă de firma arădeană Colosal Deviz. Pentru aceste servicii, Primăria va achita 22.000 lei din bugetul local.
În ceea ce privește constructorul, licitația a fost finalizată în toamna anului trecut, contractul fiind atribuit firmei PORR Construct. Valoarea investiției se ridică în total la 1.523.318 lei (fără TVA), sumă considerabil mai mică decât cea estimată inițial, prin hotărârea de Consiliu Local (4 milioane de lei).
Lucrările sunt estimate să dureze un an, incluzând refacerea racordului cu strada Diogene, respectiv corecția traseului cu o structură rutieră nouă, cu amenajarea unor trotuare adiacente, respectiv zone verzi adiacente pe partea stângă a străzii, amplasată între carosabil și trotuarul nou propus, lucrări de reparații la carosabil, trotuare, accese, zone verzi prin înlocuirea de borduri existente, refacerea îmbrăcăminții asfaltice în 2 straturi, completare cu teren vegetal, amenajarea a trei treceri de pietoni, curățarea și refacerea rețelelor de apă pluvială și de canalizare existente (în corelare și cu viitoarele puncte de vedere ale deținătorilor de utilități), realizarea pe partea stângă/dreapta a unei rețele de iluminat stradal.
După acest ultim pas prin care Primăria a contractat și serviciile de dirigenție de șantier, urmează ca în scurt timp să fie emis și ordinul de începere a lucrărilor.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)