Modernizarea drumului Arad- Pâncota – Târnova – Buteni începe doar în 2016

Din bugetul Programului Operațional Regional 2014-2020 alocat pentru vestul țării, de aproximativ 99 milioane de euro, județului Arad i se va aloca suma 25 milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri din județ.
În ședința din 31 iulie a Consiliului pentru Dezvoltare Regională, CJA a modificat planul traseelor de drum județean, aducând în regim prioritar problematicul drum Arad-Pâncota-Târnova-Buteni, care a fost, până acum, în regim de rezervă.
Drumul va fi modernizat la standarde europene, urmând să fie dotat și cu piste de biciclete. Prin această modernizare se va oferi și un acces mai ușor către unele zone turistice ale județului nostru, precum Moneasa și Căsoaia.
Decizia modificării planului din regim de rezervă în regim prioritar s-a luat datorită faptului că traseul respectiv nu este adiacent autostradei și astfel nu ar fi fost eligibil finanțării. Această modificare s-a făcut însă printr-un compromis, CJA luându-și angajamentul ca, în schimb să finanțeze din fonduri proprii modernizarea unor părți ale altor drumuri din județ (de exemplu partea de drum dintre Felnac și Sâmpetru), iar altele au fost mutate în rezervă (de exemplu drumul către Șiștarovăț).
Consiliul Județean a început deja să pregătească proiectele pentru modernizarea drumurilor din județ, ca atunci când se va lansa axa prioritară să se poată imediat depune cererile de finanțare din fonduri europene. În momentul de față, sunt întocmite documentele necesare (studiul de fezabilitate, D.A.L.I, documentele de cadastru și studiile de trafic), iar în septembrie va fi deschisă oficial axa, iar termenul limită de depunere a proiectelor va fi martie 2016.
Vezi mai jos întregul plan de modernizare al drumurilor, a cărei licitație va începe în această primăvară:
Comentariile portalului
The Domains, Dimensions and Indicators of Teachers’ Professional Competence Domains Dimensions Indicators Planning 1. Curriculum Planning 2. Instructional Planning 1-1 Understanding the ideas and framework of school curriculum 1-2 Participating in school (...)
Aradenii stiu ca PNL functioneaza in sistem PSD in Arad,de foarte multi ani(vezi suprapopularea inutila cu lenesi de la CJA,CCJA,CMCA)!Aradenii de buna credinta au luat (...)
Folositi pentru a doua oara cuvantul amator. Asta inseamna ca dvs. va pricepeti si eu nu, ca dvs. sunteti autorizat sa discutati si eu nu. Discursul asta prin care se (...)