vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mobexpert, furată de directorul de vânzări împreună cu nimeni altul decât Marius Siminic, fost fotbalist la FC Bihor!

    de - | 8 iunie 2018, 3:05 PM | Regional

    0

    (foto: facebook)

    Un orădean în vâstă de 36 ani, acuzat că a delapidat peste 848.000 lei din banii societății angajatoare, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

    Anunţul a fost făcut, vineri, printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în care s-a mai precizat că bărbatul, cu identitatea protejată, a comis faptele în perioada 21 decembrie 2017 – 20 ianuarie 2018, în calitate de consilier vânzări.

    „Acesta şi-ar fi însuşit şi ar fi folosit în interes personal, împreună cu directorul de vânzări al aceleiași societăți, cercetat de polițiștii bihoreni în aceeași cauză, bani proveniți din neemiterea bonului fiscal, nepredarea numerarului încasat în casieria unității și din avansurile clienților pentru anumite produse comandate”, se arată în informare.

    Prejudiciul total cauzat astfel este de 848.030 lei.

    BIHOREANUL a aflat că orădeanul cu pricina e nimeni altul decât Marius Siminic (foto dreapta), fost fotbalist la FC Bihor, FC Liberty respectiv Diósgyör, iar societatea păgubită e cunoscutul retailer de mobilier Mobexpert, unde Siminic a lucrat ca şi consilier de vânzări pentru magazinul din Oradea.

    Potrivit surselor BIHOREANULUI, directorul de vânzări al Mobexpert, împreună cu care ar fi luat şi cheltuit banii, este Ana Silca (foto stânga), care îi este prietenă, iar ancheta ar fi pornit în urma unor reclamaţii înregistrate la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor în luna ianuarie a acestui an de mai mulţi clienţi ai magazinului, cărora nu li s-ar fi livrat mobilierul, deşi îl achitaseră.

    Cert este că vineri, 8 iunie, după expirarea celor 24 de ore de reţinere, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au prezentat pe Siminic la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a fi audiat de procuror, şi continuă cercetările pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

    sursa: ebihoreanul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.