joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Moartea unor copii din Râmnicelu, anchetată de DSP și poliție. Ce suspectează autoritățile

    de Special Arad | 4 februarie 2022, 10:53 AM | Naţional

    0

    Decesul a doi copii din localitatea Râmnicelu din județul Buzău este anchetat atât de DSP, cât și de poliție. În doar o săptămână, cei doi copii au murit, după ce au ajuns la spital cu simptome de meningită. În ambele cazuri, micuții ar fi fost aduși prea târziu la medic, pentru că ar face parte dintr-o comunitate religioasă reticentă la tratamentele medicale. Autoritățile se tem acum că ar fi vorba despre un focar de meningită.

    O fetiță de 1 an și 1 lună din comuna Râmnicelu a ajuns în stare deosebit de gravă la spitalul din Râmnicu Sărat, în urmă cu două săptămâni. Medicii au decis să o transfere la o altă unitate, cu posibilități mai bune de tratament.

    Până la sosirea ambulanței, copilul a fost transportat în secția de terapie intensivă. Din nefericire, acolo a decedat în câteva minute”, a declarat Felicia Vasile, directorul medical al Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat.

    O săptămână mai târziu, la același spital a fost adus un băiețel de trei ani, provenit tot din Râmnicelu. Simptomele lui semănau cu cele ale fetiței care a murit, dar părinții au refuzat inițial să-l interneze.

    Au revenit în jurul orei 15:00, cu copilul cu stare generală foarte alterată, cu erupție purpurică, tegumentară. S-a încercat abord venos, s-a aspirat copilul, dar în câteva minute s-a constatat decesul”, a povestit medicul Felicia Vasile.

    Medicii suspectează că ambii micuții sufereau de meningită. Decesele au fost raportate la Direcția de Sănătate Publică Buzău, care face acum o anchetă.

    Știrea completă aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.