Moarte tragică pentru un atlet de numai 24 de ani. S-a prăbușit chiar de ziua sa, când mai avea puţin până la finiş





Atletul italian Fabio Pedretti, de doar 24 ani, a decedat în urma unui stop cardiac în timp ce alerga într-o cursă nocturnă de 27 km, din cadrul evenimentului „Uno di Monticelli” din nordul Italiei, potrivit DigiSport.
Pedretti a murit sâmbătă noaptea, în ziua în care împlinea 24 de ani, din cauza unui stop cardiac suferit cu cinci kilometri înainte de sosire. El a primit ajutor imediat şi a fost transportat la un spital, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
„Distruşi şi împietriţi în faţa uneia dintre tragediile imposibil de explicat ale vieţii, sprijinim cu dragoste familia lui Fabio şi glorioasa societate New Athletic Sulzano”, se arată în comunicatul organizatorilor, citaţi de Agerpres.
„Din păcate, nu a reuşit să câştige cea mai importantă cursă. În ziua împlinirii vârstei de 24 de ani, în timpul ultimilor km de cursă, în ciuda faptului că a fost antrenat şi avea toate vizitele medicale, făcute chiar şi după antrenamente, fără a lăsa nimic la voia întâmplării, inima lui Fabio a încetat să mai bată şi el nu mai este.
Coechipierii săi şi organele competente au intervenit cu promptitudine, dar, din păcate, soarte îi fusese hotărâtă. Suntem aproape de familie în această tragedie de neînţeles. Vrem să ne amintim de el, zâmbind mereu plin de entuziasm şi dorinţa de a face…”, au scris pe Facebook şi cei de la echipa New Athletics Sulzano ASD.
Sursa: DigiSport.ro
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)