joi, 2 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Miting de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, la Oradea

    de Special Arad | 2 mai 2026, 7:25 PM | Regional

    0

    Un miting de susținere pentru premierul Ilie Bolojan este programat duminică, 3 mai, de la ora 18, în Piața Unirii din Oradea, scrie ebihoreanul.ro.

    Inițiatorul mitingului a mai încercat mobilizarea orădenilor în urmă cu două săptămâni, însă la protestul de atunci au participat mai puțin de zece persoane.

    De această dată, interesul pare semnificativ mai mare: aproape 800 de utilizatori și-au exprimat interesul pentru eveniment și circa 140 au anunțat că vor fi prezenți în piață.

    Mitingul este prezentat ca „o ultimă încercare” de a demonstra sprijinul pentru premier, organizatorii chemând oamenii „să se strângă cât mai mulți” în centrul orașului.

    Postarea a generat reacții diverse în rândul orădenilor. O susținătoare a transmis că, deși nu este de acord cu toate măsurile luate de Bolojan, consideră că acesta merită sprijinul comunității pentru proiectele începute în Oradea și Bihor.

    O manifestație similară este anunțată și în București, în Piața Victoriei, tot duminică de la ora 18, unde participanții sunt îndemnați „să apere democrația” și „parcursul european” al țării.

    Acțiunile de susținere au loc într-un context politic tensionat. PSD a părăsit recent coaliția de guvernare și, alături de AUR, a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, votul fiind programat marți în Parlament.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.